O furtună de iarnă violentă a traversat marţi o parte a teritoriului Statelor Unite, declanşând tornade în sudul ţării şi provocând moartea a trei persoane, potrivit autorităţilor locale americane, informează AFP.
Vânturi puternice şi furtuni de zăpadă s-au abătut, de asemenea, asupra nordului ţării, iar sute de mii de locuinţe au rămas fără curent electric.
Ploi torenţiale care au dus la inundaţii, vânturi puternice cu rafale care au depăşit probabil viteza de 80 km/h şi furtuni afectează coasta de est a Statelor Unite, potrivit National Weather Service (NWS), agenţia meteorologică americană.
„Nu o subestimaţi pe aceasta”, a avertizat guvernatorul statului New Jersey, Phil Murphy, într-un interviu acordat presei locale, calificând furtuna drept „neobişnuită”.
Deteriorarea vremii a făcut ca Air Force 2, avionul aparţinând vicepreşedintei Statelor Unite, Kamala Harris, să fie redirecţionat spre Aeroportul Internaţional Dulles din Virginia, în loc să aterizeze la Baza Andrews din Maryland.
Tornadele au lovit sud-estul ţării, inclusiv Florida, unde guvernatorul Ron DeSantis a plasat 49 de comitate sub stare de urgenţă. Imaginile filmate cu o dronă au arătat copaci doborâţi la pământ şi clădiri cu acoperişurile smulse.
Cel puţin trei persoane au fost ucise de furtună în sudul ţării, potrivit autorităţilor locale.
În Carolina de Nord, o persoană a fost ucisă într-un parc de rulote, dintre care mai multe au fost avariate, potrivit autorităţilor din comitatul Catawba. În Georgia, o altă persoană a fost ucisă după ce un copac a căzut peste un vehicul, potrivit Poliţiei din comitatul Clayton. În Alabama, o octogenară a murit atunci când o tornadă i-a distrus locuinţa mobilă, potrivit autorităţilor din comitatul Houston.
Peste 890.000 de locuinţe sunt private de electricitate
Peste 890.000 de locuinţe au rămas marţi seară fără curent electric, mai ales în estul ţării, potrivit site-ului de monitorizare Poweroutage.us.
Această furtună de iarnă a adus, de asemenea, ninsori abundente în zonele central-nordice ale ţării (între 2 şi 5 cm de zăpadă pe oră), care afectează acum treptat regiunea Marilor Lacuri din America de Nord, potrivit NWS.
În nord-vestul Statelor Unite, avertizări de furtună de zăpadă au fost emise, de asemenea, pentru prima dată în ultimul deceniu, în lanţurile muntoase Cascade şi Olympic, potrivit cotidianului The New York Times.
Furtunile de zăpadă vor continua şi miercuri, ducând la ninsori şi la depunerea unui strat de zăpadă de „câţiva” centimetri în regiune, potrivit NWS.
Oraşul New York se pregătea, de asemenea, pentru sosirea unor ploi abundente însoţite de vânturi puternice între marţi seară şi miercuri dimineaţă.
„Conform prognozei actualizate a Serviciului Naţional de Meteorologie, se aşteaptă acum întreruperi generalizate de energie electrică”, au scris autorităţile locale americane într-un comunicat, subliniind riscul de inundaţii şi viituri în zonele de coastă.
Aceste intemperii s-au făcut deja resimţite şi asupra traficului aerian, cu peste 1.300 de zboruri anulate şi 8.600 întârziate marţi la nivel naţional în Statele Unite, potrivit site-ului FlightAware.com.
În Statele Unite şi în restul lumii, frecvenţa, intensitatea şi imprevizibilitatea intemperiilor sunt în creştere ca urmare a schimbărilor climatice. AGERPRES