Rata abandonului școlar la sfârșitul gimnaziului a atins, în anul 2021-2022, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, însă, în mediul rural, este de aproape 3 ori mai mare, o diferență care s-a accentuat față de anii anteriori, după cum relevă cel mai nou „Raport privind starea învățământului preuniversitar”, publicat de Ministerul Educației și aferent ultimului an școlar. Același document arată că, în 2021-2022, la oraș numărul elevilor care au absolvit gimnaziul este mai mare decât cel al elevilor din cohortă care începuseră clasa pregătitoare cu 9 ani înainte, situație neîntâlnită în rândul cohortelor anterioare.
Astfel, raportul consemnează că, dintre cei peste 183.000 de elevi înscriși în clasa pregătitoare 2013-2014, au absolvit clasa a VIII-a circa 168.000, iar aproximativ 5900 au rămas repetenți. Din totalul elevilor înscriși în clasa I cu 8 ani în urmă (referință folosită pentru comparație cu cohorte anterioare, fără clasă pregătitoare), analiza ME 5,4% se înscriu la abandon pentru ciclul primar și gimnazial. Procentul include elevii cu situație școlară neîncheiată, exmatriculați, cazuri de deces sau migrație.
Această pondere de 5,4% este cea mai scăzută în mai bine de un deceniu, potrivit datelor oferite de minister. Comparativ, abandonul pentru ciclul primar și gimnazial era de 19,2% în cazul cohortei care a terminat gimnaziul în 2010-2011 și de 13,8% în cazul celei care a încheiat cu cinci ani în urmă, în 2017.
Situația este, însă, mult mai gravă în cazul elevilor din mediul rural. Aici, ponderea abandonului este de 3 ori mai mare decât cea la nivel național: 15,3% pentru cohorta care a încheiat clasa a VIII-a în 2021-2022, ultimul an școlar afectat de pandemia Covid-19.
Mai precis, din totalul de 84.670 de elevi din mediul rural înscriși în clasa pregătitoare în 2013-2014, au absolvit 68.132 de elevi (3.599 au rămas repetenți).
Diferența de pondere este mult mai ridicată decât în anii anteriori:
- În 2020-2021, la o pondere națională a abandonului la final de gimnaziu de 7,4%, rata în rural a fost de două ori mai mare, de 14,6%
- În 2019-2020, la o rată națională de 10,8%, rata la nivel național era de 17,1%
- În 2018-2019, la o rată națională a abandonului la final de gimnaziu de 12,2%, în mediul rural rata era de 18,9%
Tot anul 2021-2022 se remarcă drept primul an, din perioada recentă (date disponibile pentru rural-urban apar începând 2018-2019) , în care, la orașe, au absolvit clasa a VIII-a mai multi elevi decât s-au înscris în școala primară – în acest caz cu nouă ani înainte, cu în clasa pregătitoare.
Astfel, la nivel urban, în 2013-2014 s-au înscris în clasa pregătitoare 98.963 de elevi. După 9 ani, au absolvit clasa a VIII-a cu 842 mai mulți elevi (99.805), numărul repetenților fiind de 2.251. Aceasta înseamnă că, de fapt, rata abandonului la final de ciclu primar și gimnazial a fost una negativă (-3,1%).
Sursa: www.edupedu.ro