Municipalitatea ieșeană s-a preocupat de situația persoanelor fără adăpost

În aceste zile – ca și în anii trecuți – municipalitatea ieșeană s-a preocupat de situația persoanelor fără adăpost, prin urmare au fost amenajate noi locuri pentru acestea.
Polițiștii locali din cadrul structurilor de ordine publică au identificat persoane fără adăpost și, cu acordul acestora le-au condus la centrele special amenajate.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții, împreună cu Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași au condus la aceste centre persoanele identificate.
De asemenea, 9 sesizări pe această problematică au semnalat cetățenii municipiului la Dispeceratul Poliției Locale Iași.
Un număr de 83 persoane au fost cazate în această săptămână.
Activitatea va continua și în zilele care urmează.
„Rugăm cetățenii municipiului să informeze la Dispeceratul Poliției Locale Iași prezența persoanelor fără adăpost pentru a putea fi sprijinite și asistate de personalul specializat angrena pentru acordare sprijin”, precizează Primăria Municipiului Iași.