Un nou proiect cu fonduri europene din PNRR la Spitalul „Parhon”!

La Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” va fi realizată o nouă investiție – una foarte importantă! – cu fonduri europene prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și cu bani din bugetul local.
Proiectul are o valoare de 35.469.234,34 lei (curca 7,18 milioane de euro), din care 30.861.561,82 lei din fonduri europene și 4.607.672,52 lei de la Primăria Municipiului Iași.
Investiția constă în reabilitarea, modernizarea, extinderea, echiparea și dotarea integrală a etajului 1 din Corpul C2 și a unor porțiuni din parter și etajul 3 din Corpul C1 în scopul reducerii riscului de infecții nosocomiale (intraspitalicești).
Concret, în cadrul spitalului vor fi organizate structuri de izolare și grupare a pacienților cu boli infecțiocontagioase, tratarea pacienților cu IAAM (infecții asociate actului medical) determinate de microorganisme MDR (multidrog rezistente) și a infecțiilor cu Clostridium difficile. De asemenea, laboratorul de analize de microbiologie va fi dezvoltat prin achiziționarea de echipamente necesare identificării rapide și precise a agenților infecțioși.
Investiția trebuie finalizată până în luna mai a acestui an, dar perioada poate fi extinsă.
La începutul acestui an am obținut finanțare și pentru un proiect care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea prin supraetajare (Corpul C11), echiparea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”.
Acesta are o valoare de 20.278.242,29 lei (circa 4,1 milioane de euro) și va fi realizat tot prin PNRR.
Prin îmbunătățirea infrastructurii existente vor fi asigurate spații corespunzătoare de acordare a serviciilor medicale în ambulatoriu și vor fi asigurate, în același timp, opt specialități clinice suplimentare, centrul de boli rare și genetică medicală.
La sfârșitul anului trecut primarul Mihai Chirica a semnat un contract de finanțare europeană și pentru un proiect de modernizare a instalațiilor electrice, instalațiilor pentru fluide și instalațiilor pentru securitate la incendii la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”.
Proiectul are o valoare totală de 10.544.694,92 lei (circa 2,1 milioane de euro) și va fi finanțat prin Programul Operațional Sectorial Infrastructură Mare.
Valoarea totală a celor trei proiecte este de aproximativ 13,38 de milioane de euro!
„Investițiile în sistemul de sănătate – din bugetul local și din fonduri europene – reprezintă una dintre cele mai profitabile investiții, fiindcă aportul vieții sănătoase la economie este uriaș. O comunitate sănătoasă înseamnă un oraș în care domnește bunăstarea!
Iașul are o școală excelentă de medicină și, dacă însoțim buna pregătire a specialiștilor cu o infrastructură medicală de calitate, atunci comunitatea ieșeană și orașul nostru nu vor avea decât de câștigat!”, a declarat primarul Mihai Chirica.