CFR SA: Circulaţia trenurilor se realizează pe un singur fir pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Braşov şi Galaţi

Circulaţia trenurilor pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi, Braşov şi Galaţi se realizează pe un singur fir din cauza unor secţiuni afectate de şine rupte, fără a se înregistra însă întârzieri majore, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

„Temperaturile extreme înregistrate în cursul nopţii, care în unele zone au fost de până la -13 grade au provocat pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Braşov şi Craiova defecţiuni ale liniilor CF (şine rupte) pe diferite secţiuni, iar circulaţia feroviară s-a realizat pe un singur fir, generând întârzieri minime. Personalul CFR SA a intervenit operativ pentru remedierea acestor defecţiuni, astfel încât să fie asigurată continuitatea în circulaţia trenurilor. La această oră doar pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Braşov şi Galaţi mai sunt secţiuni afectate de şine rupte, iar circulaţia trenurilor se realizează pe un singur fir, fără a se înregistra însă întârzieri majore, personalul feroviar acţionând la faţa locului pentru remediere”, se arată în comunicatul companiei feroviare.

De asemenea, pe raza SRCF Iaşi, pe distanţa Leşu Ilvei – Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei – Coşna, se menţine restricţia de viteză de 50 km/h.

Pe raza Sucursalelor Regionale CF afectate de vremea nefavorabilă, Bucureşti, Galaţi, Iaşi şi Braşov, sunt activate Comandamentele locale, alcătuite din personal linii şi instalaţii (136 salariaţi), care au intervenit şi intervin operativ în zonele unde se înregistrează probleme, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.AGERPRES