Lista candidaţilor AUR la europarlamentare, prezentată în Italia

Lista candidaţilor Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile europarlamentare a fost prezentată, duminică, la Lodi, în Italia, preşedintele formaţiunii, George Simion, afirmând că diaspora e „principalul inamic” al sistemului care „jefuieşte România”.

„Sunteţi principalul inamic al acestui sistem bolnav care jefuieşte România. Şi, pentru că acum diaspora nu mai votează Klaus Iohannis, pentru că acum diaspora nu mai votează Rareş Bogdan, ce s-au gândit covrigarii care conduc România? Să nu lăsăm diaspora să voteze”, a spus George Simion, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

 


Acesta a subliniat că AUR a trimis solicitări oficiale prin care a prezentat reprezentanţilor Ministerului de Externe procedura pentru vot prin corespondenţă, procedura pentru înfiinţare de secţii noi.

De asemenea, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, candidat din partea AUR la alegerile europarlamentare, a arătat că românilor din diaspora nu trebuie să le fie îngrădit dreptul de a vota.

 

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


„Atât doamna ministru, Luminiţa Odobescu, cât şi premierul Marcel Ciolacu şi, de asemenea, preşedintele, încă în funcţie, Klaus Iohannis, trebuie să înţeleagă că nu îşi mai pot bate joc de români, că nu au voie să le interzică românilor din ţară sau de afară să îşi exprime votul, că e momentul, măcar pe final de mandat, să facă o dată ce trebuie pentru români şi România şi să organizeze alegerile libere şi să permită ca românii să îşi impună voinţa”, a spus preşedintele CNC al AUR, conform comunicatului citat. AGERPRES