Botoşani: Ministrul Culturii a înmânat distincţii teatrelor ‘Mihai Eminescu’ şi ‘Vasilache’

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, şi consilierul prezidenţial Sergiu Nistor au înmânat, joi, reprezentanţilor Teatrului „Mihai Eminescu” şi Teatrului pentru copii şi tineret „Vasilachi” din Botoşani distincţiile conferite de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

Cele două unităţi de spectacole din municipiul Botoşani, care funcţionează în subordinea Consiliului Local şi sunt finanţate din bugetul local, au fost distinse cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria D – ”Arta spectacolului”.

„Aceste decoraţii sunt o mulţumire pentru excelenţă, sunt o recunoaştere a întregii naţiuni, fiind conferite de preşedintele României pentru misiunea artistică şi misiunea educativă, culturală a României în ansamblu”, a afirmat ministrul Turcan, care este originară din Botoşani şi care a amintit că, de-a lungul timpului, s-a aflat în rândul publicului spectator al celor două instituţii de cultură.

La rândul său, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a evocat istoria Teatrului ”Mihai Eminescu”, care are aproape două secole de existenţă, dar şi importanţa teatrului pentru copii în formarea noilor generaţii. El consideră că „teatrul înseamnă în continuare libertate” şi este un „loc al educaţiei”.

„Propunerea doamnei ministru de a săvârşi împreună această dublă manifestare de preţuire mi se pare nu numai că ne încălzeşte sufletele, dar este şi un mesaj pe care domnia sa îl dă pentru mandatul său foarte important, de ministru al Culturii, un mesaj pe care şi preşedintele României doreşte să vi-l transmită cu dragoste”, a declarat Nistor.

Ceremonia a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Botoşani, în prezenţa primarului Cosmin Andrei, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Doina Federovici, a prefectului Sorin Cornilă, dar şi a numeroşi angajaţi ai celor două teatre. AGERPRES