SUA: Alabama va executa un condamnat la moarte prin inhalare de azot, o premieră mondială

Statul american Alabama se pregătea joi să execute prin inhalare de azot un bărbat condamnat la moarte, o premieră denunţată de ONU, care a comparat această metodă de execuţie cu o formă de „tortură”, relatează AFP.

Execuţia lui Kenneth Eugene Smith, care a fost condamnat definitiv la moarte în 1996 pentru uciderea unei femei, crimă comandată de soţul acesteia, va fi prima din acest an în Statele Unite, unde în 2023 au fost efectuate 24 de execuţii, toate prin injecţie letală.

Guvernatoarea republicană a acestui stat din sud-estul SUA, Kay Ivey, a stabilit pentru joi, ora 06:00 GMT, începutul perioadei de 36 de ore în care poate avea loc execuţia.

O încercare anterioară de a-l executa pe Kenneth Eugene Smith prin injecţie letală la 17 noiembrie 2022 a fost anulată in extremis, deoarece perfuziile intravenoase pentru a-i injecta soluţia letală nu au putut fi puse în timpul alocat legal, după ce „a fost legat câteva ore”, potrivit avocaţilor săi.

Alabama este unul dintre cele trei state americane care permit execuţiile prin inhalarea de azot, în care moartea este cauzată de hipoxie (epuizarea oxigenului).

Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a transmis la 16 ianuarie că este „alarmat” de această execuţie planificată, care „foloseşte o metodă nouă şi netestată, hipoxia prin azot”.

Acest lucru „poate echivala cu tortură sau alte tratamente crude sau degradante în conformitate cu dreptul internaţional”, a avertizat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Ravina Shamdasani, cerând suspendarea execuţiei.

Protocolul de hipoxie prin azot din Alabama nu prevede sedarea, deşi Asociaţia Veterinară Americană (AVMA) recomandă sedarea chiar şi a animalelor mari atunci când sunt eutanasiate în acest fel, a spus purtătoarea de cuvânt.

Kenneth Eugene Smith, ale cărui recursuri în justiţie în Alabama au fost respinse, a sesizat Curtea Supremă a SUA, argumentând că noua încercare de execuţie i-ar încălca drepturile constituţionale, şi a înaintat şi o cerere de suspendare. Dar cea mai înaltă instanţă a ţării, cu o majoritate conservatoare, a respins solicitarea miercuri.

În argumentele sale scrise către Curtea Supremă prin care se opunea unei anulări a execuţiei, statul Alabama a mers chiar atât de departe încât să prezinte hipoxia prin azot ca fiind „poate cel mai uman mod de execuţie inventat vreodată”.

Kenneth Eugene Smith a fost condamnat pentru uciderea în 1988 a lui Elizabeth Dorlene Sennett, în vârstă de 45 de ani, crimă comandată de către soţul femeii, Charles Sennett, un pastor puternic îndatorat şi infidel soţiei, pentru a face să pară că a fost vorba de un jaf încheiat tragic.

În ciuda sinuciderii soţului, poliţia i-a găsit pe cei doi ucigaşi. Complicele lui Kenneth Eugene Smith, John Forrest Parker, a fost condamnat la moarte şi executat în 2010.

Kenneth Eugene Smith a fost condamnat la moarte într-o primă fază, dar procesul a fost anulat în apel. La cel de-al doilea proces, din 1996, juraţii au fost împărţiţi în privinţa sentinţei: 11 din 12 au recomandat o condamnare pe viaţă.

Dar în cazul său, ca şi în cel al complicelui său, judecătorul a trecut peste avizul juriului şi l-a condamnat la moarte, o posibilitate care exista la acea vreme în unele state, dar acum a fost abolită în Statele Unite.

În raportul său anual publicat în decembrie, Centrul de informare privind pedeapsa cu moartea (DPIC) a subliniat că majoritatea deţinuţilor executaţi în 2023 în Statele Unite „probabil că nu ar fi condamnaţi la moarte astăzi”, din cauza luării în considerare a problemelor de sănătate mintală şi traumelor inculpaţilor sau a modificărilor legislative în privinţa pedepsei cu moartea.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 de state americane, în timp ce alte şase respectă un moratoriu privind utilizarea acesteia la decizia guvernatorului.AGERPRES