Proiectul construirii Spitalului Regional de Urgență Iași se apropie de faza primelor intervenții concrete

Proiectul construirii Spitalului Regional de Urgență Iași – cel mai important proiect medical din Regiunea de Nord – Est a României – se apropie de faza primelor intervenții concrete pe terenul din Moara de Vânt.
Primarul Mihai Chirica a avut luni, 29 ianuarie, o întâlnire de lucru aplicată cu reprezentanții mai multor instituții implicate în organizarea primelor lucrări în teren: Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), Direcția Regională de Drumuri și Poduri, Citadin SA și compania românească Ness Proiect Europe, cea cu care ANDIS semnează contractul pentru pachetul 1 de lucrări de construire.
Pentru o sumă de 26.298.533,47 lei, fără TVA, Ness Proiect Europene va trebui ca, în cel mult patru luni, să se ocupe de organizarea de șantier, excavarea pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor de acces.
Va fi nevoie de un efort considerabil pentru a nivela solul prin săpături din care vor rezulta circa 500.000 de metri cubi de pământ. Este o cantitate uriașă, pentru care există deja interes din partea comunelor învecinate, precum și a Direcției Regională de Drumuri și Poduri și a Primăriei, care vor avea nevoie de pământ pentru lucrările de supralărgire a bulevardului C. A. Rosetti și a DN 24, dar și pentru alte investiții publice.
O altă provocare va fi amenajarea drumului sau a drumurilor de acces între șantierul Spitalului Regional și locurile de depozitare. Este o problemă care trebuie rezolvată până cel târziu la sfârșitul lunii martie, când vremea va permite lucrările de excavare și zecile de mii de transporturi necesare.
În prezent ANDIS derulează încă două licitații pentru construirea spitalului. Una dintre acestea vizează atribuirea contractului de servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții, cu o valoare de 44.843.675,97 lei fără TVA. Licitația a atras patru oferte, iar câștigătoare a fost desemnată asocierea Venturo Investment SRL (lider) – Koltek Musavirlik cu o ofertă 23.861.076 lei fără TVA. Cea de-a doua procedură – cea mai importantă – urmărește atribuirea pachetului 2 de lucrări de construire, furnizarea și instalare de echipamente medicale. Licitația are o prevedere financiară estimată la 1.891.747.312,57 lei fără TVA și va fi lansată în perioada următoare.
Noul spital va avea 850 de paturi, 20 de săli de operație și circa 3.000 de angajați, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon”, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. Se preconizează că spitalul va gestiona în primul an de funcționare peste 47.500 de internări continue şi peste 100.000 de urgenţe.
Costul Spitalului Regional de Urgență Iași a fost actualizat la 3,3 miliarde de lei, circa 668 de milioane de euro, din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiții şi de la bugetul de stat.