Proiectul “Evaluarea și promovarea sănătății orale” pentru copiii cu vârsta 6-14 ani din mediul rural din județul Iași

Până la data de 25.01.2024 în cadrul proiectului “Evaluarea și promovarea sănătății orale” pentru copiii cu vârsta 6-14 ani din mediul rural din județul Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași  prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății   în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Crucea Roșie Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași și Universitatea Apollonia din Iași, au realizat evaluarea oro-dentară a unui număr total de 1500 copii din cei peste 37.000 de copii din mediul rural, elevi la 25 din cele aproximativ 300 unități de învățământ din județul Iași.

În  această săptămână ne aflăm în comuna Balș urmând ca în perioada următoare să evaluăm copii din comunele Popricani și Țigănași.

În cadrul proiectului ne propunem ca pe o durată de aproximativ 2 ani să se evalueze toți copiii din mediul rural din județul Iași cu vârstă cuprinsă între 6 și 14 ani, însumând cu aproximație 37.000 de copii.

Scopul acestui proiect este informarea privind tehnica corectă a periajului dentar, alimentația sănătoasă și importanța pentru organism a tratării afecțiunilor orale, îndrumarea copiilor de vârstă 6-14 ani depistați cu o patologie din sfera oro-maxilo-facială către cabinetele stomatologice în vederea tratamentului în funcție de afecțiunea depistată (în special la cele care se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași) și distribuirea unor materiale de informare precum și a unor kit-uri de igienă orală.