Preşedintele Iohannis – întâlnire cu o delegaţie a American Jewish Joint Distribution Committee

Preşedintele Klaus Iohannis a primit marţi, la Palatul Cotroceni, delegaţia conducerii American Jewish Joint Distribution Committee (JDC), cu prilejul participării acesteia la manifestările de comemorare a victimelor Holocaustului.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, delegaţia a fost alcătuită din preşedintele JDC, Annie Laurie Sandler, preşedintele executiv al JDC, Ariel Zwang, şi directorul JDC pentru România, Sharli Israel Sabag. La întrevedere au mai participat preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic (FCER-CM), Silviu Vexler, şi vicepreşedintele FCER-CM, Ovidiu Bănescu.

Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Klaus Iohannis a evocat prezenţa îndelungată, productivă şi foarte benefică a American Jewish Joint Distribution Committee în ţara noastră, felicitând conducerea JDC pentru sprijinirea constantă a comunităţilor evreieşti din România, precum şi pentru implicarea în dezvoltarea programelor de asistenţă socială şi medicală, în îmbunătăţirea desfăşurării vieţii religioase şi prezervarea patrimoniului sacru evreiesc şi în implementarea numeroaselor programe educaţionale şi culturale.

Totodată, şeful statului a apreciat colaborarea dintre Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic şi American Jewish Joint Distribution Committee în domenii de relevanţă pentru societatea românească în ansamblu, cu precădere în plan social-educaţional şi umanitar.

În contextul recentei comemorări a victimelor Holocaustului din România, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat prioritatea pe care statul român o acordă cultivării memoriei tragediei Holocaustului, veghind la condamnarea fără ezitare a actelor extremiste, antisemite şi xenofobe şi, în mod esenţial, la cultivarea unui climat de pace socială prin cunoaştere reciprocă, pluralism, responsabilitate civică şi dialog constructiv. Preşedintele Iohannis a reamintit condamnarea de către ţara noastră, încă din primul moment, a recentelor atentate teroriste comise împotriva Statului Israel, subliniind şi importanţa acordării de asistenţă şi protecţie umanitară adecvate populaţiei civile din Gaza greu încercate.

Administraţia Prezidenţială informează că membrii conducerii American Jewish Joint Distribution Committee i-au mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis pentru climatul de stabilitate şi cooperare în care minoritatea evreiască, alături de toate minorităţile oficial recunoscute în ţara noastră, îşi desfăşoară activitatea, contribuind la convieţuirea interetnică armonioasă, la dialogul viu dintre culturi şi la transmiterea valorilor comune.

De asemenea, au reliefat contribuţia American Jewish Joint Distribution Committee la asistenţa umanitară a victimelor agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, precum şi colaborarea excelentă cu autorităţile române în această activitate.

Preşedintele Iohannis a subliniat susţinerea multidimensională pe care România o acordă Ucrainei şi cetăţenilor ei, ca expresie a solidarităţii şi a respectului şi apărării drepturilor fundamentale ale omului.

Şeful statului a mulţumit conducerii JDC şi conducerii FCER-CM pentru cooperarea constantă şi pentru contribuţia acestora la realizarea proiectelor importante atât pentru comunitatea evreiască din ţară, cât şi pentru întreaga societate românească. AGERPRES