UE pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, la doi ani de la începutul războiului

Uniunea Europeană se pregăteşte să impună Rusiei un nou pachet de sancţiuni, înaintea împlinirii a doi ani de la declanşarea invaziei ruse care a declanşat războiul din Ucraina, afirmă luni dpa.

Conform unor informaţii obţinute de agenţia citată, sancţiunile vor fi extinse semnificativ, incluzând peste 200 de persoane şi organizaţii cărora li se vor bloca activele din UE. Totodată, vor fi vizate mai multe companii care contribuie la dezvoltarea militară şi tehnologică a Rusiei sau la consolidarea apărării şi securităţii acestei ţări.

Uniunea nu va mai putea vinde produse şi tehnologii cu legături militare cu Rusia.

Bruxellesul a utilizat recent această tactică împotriva unor companii din China, Uzbekistan, Iran sau Emiratele Arabe Unite, acuzate de implicare în ocolirea sancţiunilor europene.

Propunerile concrete pentru noul pachet de sancţiuni – al 13-lea de până acum, din februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina – au fost prezentate statelor membre ale UE de înalţi oficiali ai Comisiei Europene la sfârşitul săptămânii trecute, precizează dpa.

Următorul pas este redactarea unei rezoluţii privind sancţiunile, care va trebui apoi aprobată oficial de cele 27 de ţări din Uniune.

Precedentul pachet a inclus interdicţia importurilor de diamante şi bijuterii din Rusia. De mai mult timp este în vigoare o interdicţie extensivă a importurilor de ţiţei, cărbune, aur şi produse de lux ruseşti, precum şi o serie de măsuri împotriva băncilor şi instituţiilor financiare ruse.

Potrivit dpa, odată cu sancţiunile s-ar putea decide încă o măsură deja luată în considerare: confiscarea veniturilor generate de activele blocate ale Băncii Centrale a Rusiei. AGERPRES/