Coaliţia de guvernare se va reuni, joi, pentru a discuta comasarea alegerilor

O şedinţă a coaliţiei de guvernare urmează să se desfăşoare joi, au precizat, marţi, pentru AGERPRES surse politice.

Potrivit acestora, un subiect important pe agenda reuniunii îl reprezintă comasarea alegerilor.

Una dintre variantele de comasare cu privire la care s-ar putea lua o decizie este comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale, având în vedere că, deja, sunt state europene care au anunţat că vor avea alegeri europarlamentare în aceeaşi zi cu alegerile locale.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat săptămâna trecută într-o emisiune la PrimaTV că ideea comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale poate aduce o prezenţă mai mare la vot.

Liderul liberal a opinat că deciziile în plan normativ privind o comasare a alegerilor ar fi în sarcina Guvernului, dacă nu se intervine în elementele principale ale cadrului legislativ privind desfăşurarea alegerilor.

Pe acelaşi subiect, preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat că pe 9 iunie se vor organiza cu certitudine alegeri europarlamentare, precizând că a stabilit cu parlamentarii PSD ca, pentru moment, să nu voteze nicio modificare legislativă în ceea ce priveşte comasarea scrutinelor sau decalarea acestora.

Ciolacu a menţionat că momentan nu există un scenariu cu privire la comasări de alegeri.

„Singura discuţie care a fost în partid a fost că, dacă se comasează vreo alegere, vrem să ştim întreg calendarul convenit cu cei care pot să creeze o majoritate în Parlament, ca să treacă modificările legislative. Cu adevărat, vă anunţ că nu e nedemocratic. Belgia şi Irlanda au anunţat că vor avea alegeri locale odată cu alegerile europarlamentare”, a afirmat premierul. AGERPRES