Breaking News

India: Şapte morţi şi 75 de răniţi într-o explozie produsă la o fabrică de artificii

Cel puţin şapte persoane au murit şi 75 au fost rănite marţi într-o explozie puternică produsă la o fabrică de artificii din statul indian Madhya Pradesh, au declarat autorităţile, relatează AFP.

„Putem confirma până acum şapte decese”, a declarat un oficial de la spitalul din districtul Harda, sub rezerva anonimatului.

„Am internat 65 de persoane rănite şi am transferat alte 10 la un spital mai mare”, a mai spus el.

Imaginile difuzate de canalele de televiziune indiene arătau flăcări puternice după explozia produsă în fabrică. La faţa locului au fost trimise zeci de ambulanţe, precum şi elicoptere ale armatei pentru evacuarea răniţilor.

Circa 15 maşini de pompieri au fost mobilizate pentru stingerea incendiului care a cuprins fabrica, a declarat Kailash Chand Parte, un important oficial din district, care coordonează eforturile de salvare.

„Cel puţin opt persoane au fost rănite foarte grav. Suntem aici la faţa locului şi ne concentrăm pe salvarea şi transferul oamenilor către spitale, aşa că nu putem confirma imediat numărul deceselor”, a declarat Parte.

„Până acum, am reuşit să salvăm în jur de 70 până la 75 de persoane care au fost rănite. Toate au fost transportate de urgenţă la spitalele guvernamentale locale”, a mai spus el.

Circa 200 până la 300 de persoane lucrează în fabrică, dar nu se ştie clar câte erau înăuntru în momentul exploziei, a adăugat el.

„Cel puţin 10 clădiri din jurul complexului în care s-a produs explozia au fost avariate din cauza intensităţii exploziei”, a precizat oficialul.

Exploziile sunt frecvente la fabricile ilegale de artificii şi petarde din India. AGERPRES