Serviciul militar obligatoriu este exclus, dar există o preocupare la nivelul MApN pentru serviciul militar voluntar, a declarat, luni, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr.
„Serviciul militar obligatoriu este exclus. Nu există în momentul acesta nicio discuţie despre acest lucru. În ceea ce priveşte serviciul militar voluntar (…) există o nevoie de rezervă, orice armată îşi pune problema rezervei. A fost o perioadă când, pe bază contractuală, primind 30 % din soldă, două săptămâni pe an exista o anumită instruire şi se făcea o selecţie şi un concurs în care era asigurată această rezervă. În momentul de faţă, există o preocupare la nivelul ministerului pentru acest serviciu militar voluntar, care vine să satisfacă nevoia de rezervă, pentru că, în orice ţară din lumea aceasta există şi această preocupare, pentru a asigura rezerva armatei”, a afirmat Tîlvăr la Euronews.
El a amintit că există un proiect privind un stagiu militar de câteva luni, pentru persoane între 18 şi 35 de ani, care vor primi o primă la final. Scopul acestui proiect este de a avea „o rezervă”, a arătat ministrul.
„Armata română a trecut de la peste 320.000 de oameni, a ajuns în situaţia la avea în jur de 80 (de mii – n.r.), vreo 75.000 de militari, vreo 14.000 sau 15.000, personal contractual şi cred că 407 sau 408 funcţionari publici. Deci, din punct de vedere numeric, armata a scăzut şi categoric, nevoile operaţionale sunt cele care sunt, ele sunt motivate şi de situaţia în care ne aflăm, pentru că este o situaţie care nu a mai fost în Europa de foarte mult timp”, a detaliat ministrul.
El a subliniat că România „nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată”.
„Asta nu înseamnă că un stat ca România, un stat serios, membru al unei alianţe politico-militare importante, cea mai importantă din istoria omenirii, nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere”, a completat Tîlvăr. Ministrul a punctat că anul trecut, au ieşit din sistem aproape 7.000 de angajaţi. „Acest lucru trebuie compensat cumva”, a precizat Angel Tîlvăr. AGERPRES