Ucraina: Înlocuirea generalului ucrainean Valeri Zalujnîi nu va schimba cursul conflictului

Înlocuirea generalului ucrainean Valeri Zalujnîi cu Oleksandr Sîrski în funcţia de comandant-şef al armatei ucrainene nu va schimba cursul conflictului cu Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.

„Nu credem că aceştia sunt factori care pot schimba cursul operaţiunii militare speciale. Aceasta va continua până când obiectivele vor fi atinse”, a spus Peskov în cadrul conferinţei sale de presă zilnice.

Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a anunţat joi înlocuirea foarte popularului comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, după ce acesta din urmă a avut o discuţie cu preşedintele Volodimir Zelenski, care a declarat că a sosit momentul efectuării unor schimbări în conducerea armatei, dar doreşte ca Zalujnîi să rămână în „echipa sa” şi a cerut un plan de luptă „realist” pentru războiul cu Rusia după contraofensiva eşuată de anul trecut.

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre, a fost numit de Zelenski să preia postul lui Zalujnîi. Generalul Sîrski, căruia îi este atribuită eliberarea provinciei nord-estice Harkov într-o contraofensivă ucraineană în toamna anului 2022, nu are însă cea mai bună reputaţie în rândul trupelor, unde unii îl consideră un militar de formaţie sovietică, puţin preocupat de pierderile umane.

Zelenski a afirmat că armata ucraineană are nevoie de un sistem de rotaţie a trupelor, de o nouă abordare privind recrutarea şi mobilizarea, în timp ce parlamentul de la Kiev este aşteptat să adopte o nouă lege privind mobilizarea care urmăreşte creşterea numărului soldaţilor recrutaţi şi înăspreşte sancţiunile pentru aceia care se sustrag mobilizării. Armata ucraineană a suferit pierderi a căror amploare este păstrată secretă şi, spre deosebire de perioada de început a războiului lansat de Rusia în februarie 2024, mai găseşte greu voluntari. AGERPRES