Eşec al negocierilor pentru formarea unei coaliţii guvernamentale de dreapta în Olanda

Partidul olandez de centru-dreapta Noul Contract Social (NSC) nu va face parte dintr-un guvern de coaliţie cu Partidul Libertăţii (PVV), formaţiune de extremă dreaptă condusă de Geert Wilders şi care a câştigat alegerile legislative în noiembrie, întrucât există diferenţe ireconciliabile între cele două formaţiuni, a anunţat luni politicianul desemnat să conducă negocierile de formare a unei coaliţii, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Partidul creştin democrat NSC îşi anunţase încă de săptămâna trecută retragerea de la negocierile pentru formarea unei coaliţii, dar acum anunţul politicianului desemnat ca „explorator” al negocierilor, social-democratul Ronald Plasterk, pune capăt oricărei perspective de formare a unui guvern de dreapta.

Negocierile au fost de altfel de la început dificile între cele patru partide participante, Partidul Libertăţii (PVV), Noul Contract Social (NSC), Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD – formaţiunea liberală a premierului în exerciţiu Mark Rutte) şi formaţiunea de extremă dreapta Mişcarea Fermier-Cetăţean (BBB), care împreună ar fi avut 88 din cele 150 de mandate ale camerei inferioare a parlamentului olandez.

Formaţiunile NSC şi VVD au fost mereu reticente să colaboreze cu Wilders, care în campania electorală a criticat „dictatele” UE, a cerut expulzarea migranţilor ilegali, interzicerea şcolilor musulmane, a Coranului şi moscheilor în Olanda, precum şi convocarea unui referendum pentru un „Nexit” în vederea ieşirii Olandei din UE, după modelul Brexit-ului.

Deşi, după câştigarea alegerilor, la care Partidul Libertăţii (PVV) a obţinut 37 de mandate în camera inferioară a parlamentului, Wilders şi-a mai nuanţat poziţiile exprimate în campanie, partidele pro-UE au apreciat că liderul extremei drepte nu şi-a schimbat suficient de mult abordarea.

„Având în vedere remarcile din trecut şi programul electoral al PVV, distanţa rămâne prea mare (pentru ca NSC) să se alăture unui guvern”, a declarat luni Ronald Plasterk, ce a sugerat numirea unui alt „explorator”, care eventual să încerce obţinerea unui acord politic pentru un guvern minoritar.AGERPRES