Agenția Națională pentru Securitate Cibernetică și Institutul Național de Inovație în Securitate Cibernetică „Cybercor” au fost lansate în cadrul primei ediții din acest an a evenimentului Moldova Cybersecurity Forum. Instituțiile vor avea un rol esențial în prevenirea și combaterea amenințărilor cibernetice.
Forumul a fost inaugurat de prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care au subliniat că securitatea cibernetică este o prioritate pentru țara noastră, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Guvernului.
„Acum că am digitalizat aproape toate serviciile din țara noastră, securitatea cibernetică devine un aspect foarte important. Este timpul ca noi toți: și ca angajați în sectorul public, și ca întreprinzători, și ca angajați în sectorul privat, și ca cetățeni să atragem tot mai multă atenție acestui aspect și să investim tot mai mult în securitatea cibernetică”, a spus premierul Dorin Recean.
Cele două instituții noi, lansate în cadrul evenimentului Moldova Cybersecurity Forum, se vor orienta pe asigurarea unui mediu digital sigur, protejarea infrastructurii critice a statului și a societății de atacurile cibernetice, dar și garantarea unui nivel ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice ale instituțiilor publice și private.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Universitatea Tehnică a Moldovei și Tekwill, cu suportul USAID, Suediei, Marii Britanii și Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova și e-Governance Academy.