Ministrul Educaţiei, în SUA; discuţii despre evoluţia programului Fulbright în România

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, s-a întâlnit luni, la Washington DC, cu Scott Weinhold, secretar de stat adjunct în cadrul Biroului de Afaceri Educaţionale şi Culturale al Departamentului de Stat al SUA, în cadrul întâlnirii fiind discutate aspecte privind evoluţia programului Fulbright în România, a cărui implementare a debutat în anul 1960.

Prin programul Fulbright cetăţenii români beneficiază de burse de studiu şi de cercetare în universităţi de prestigiu din SUA, iar cetăţeni americani beneficiază de burse de studiu şi cercetare în universităţi româneşti de renume. Până în prezent, peste 3.600 de studenţi, profesori şi cercetători români şi americani au beneficiat de bursele Fulbright.

Potrivit unui comunicat remis presei, în cadrul întâlnirii, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat eforturile făcute de Guvernul României pentru creşterea numărului de burse.

„Contribuţia părţii române în raport cu fondurile alocate de partea americană pentru funcţionarea Programului Fulbright şi dezvoltarea schimburilor universitare a crescut considerabil. Ne bucurăm să anunţăm că bugetul alocat burselor Fulbright a crescut an de an, ajungând ca, în 2024, să avem o majorare considerabilă şi de bun augur”, a spus Deca, conform comunicatului.

Ministrul Ligia Deca a vorbit despre iniţiativele educaţionale care există deja – şi care sunt susţinute de parteneri din societatea civilă – şi despre oportunităţile pe care le oferă noul curriculum pentru liceu. Reprezentanţii Departamentului de stat au exprimat deschidere pentru cooperare şi schimb de experienţă în acest domeniu.

Alte teme abordate s-au referit la eficientizarea mecanismului de recunoaştere a competenţelor dobândite de studenţii americani în România, în special pentru studenţii la medicină, al căror număr a crescut în ultimii ani, posibilitatea organizării unor schimburi de experienţă între profesorii din România şi cei din SUA, iniţierea programului Flex Abroad, în cadrul căruia, pentru prima dată, 5 elevi americani vor studia timp de un an în România, importanţa granturilor acordate pentru cei peste 3.000 de români care au beneficiat de programe de studiu şi nu numai în SUA pentru a menţine legătura cu profesioniştii americani.

Partea americană a apreciat eforturile statului român de a sprijini elevii din Ucraina să-si continue educaţia, precum şi de a introduce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru pentru liceu.

„Ţinând cont de multitudinea programelor de colaborare, de succesul şi de impactul acestora, delegaţia Ministerului Educaţiei a propus Departamentului de stat completarea şi reînnoirea cadrului legal de colaborare în domeniul educaţiei”, se arată în comunicat.

Ligia Deca a fost însoţită de Remus Pricopie, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi fost preşedinte al Boardului Comisiei Fulbright US-România (2009 – 2012, 2015 – 2019, 2021 – 2023). AGERPRES