„Sperăm, cu toate că nu este, cel puţin deocamdată, în grădina Ministerului Sănătăţii achiziţia de ambulanţe noi, să putem să completăm parcul auto care este depăşit, îmbătrânit. Cu siguranţă, la nivel naţional avem nevoie de 2.000 de ambulanţe noi la staţiile judeţene”, a spus Rafila.
Acesta a adăugat că medicina de urgenţă este parte a sistemului de sănătate şi a subliniat că ministerul e preocupat de dezvoltarea staţiilor judeţene de ambulanţă.
„Pe partea de medicină de urgenţă, care trebuie să înţelegem şi să recunoaştem că e parte a sistemului de sănătate şi cred că ceea ce se întâmplă aici în spital (la Slobozia, n.r.) demonstrează acest lucru, dezvoltăm, pe o parte, unităţile de primiri urgenţe, pe de altă parte, cu sprijinul autorităţilor locale sau prin investiţii directe de la Ministerul Sănătăţii, dar ne preocupă şi dezvoltarea staţiilor judeţene de ambulanţă. Aici avem o oportunitate cu un teren generos pus la dispoziţia staţiei judeţene de ambulanţă de aici din Ialomiţa. Sperăm să putem să demarăm în acest an studiul de fezabilitate şi chiar lucrările pentru un sediu nou al staţiei de ambulanţă. E o chestiune pe care ne-o dorim în toată ţara, am făcut apel la directorii staţiilor de ambulanţă să ne trimită proiecte de investiţii, încât această componentă deosebit de importantă a medicinii de urgenţă să beneficieze de spaţii de bună calitate”, a precizat Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost prezent, miercuri, la Slobozia, la spitalul judeţean, unde au fost finalizate lucrările de modernizare şi extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe. La UPU Slobozia s-au făcut dotări în valoare de 5,2 milioane de lei. Conducerea spitalului a anunţat că sunt în derulare patru investiţii, în valoare totală de 200 de milioane de lei. AGERPRES/