Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, la Slobozia că propunerea impozitării concediilor medicale a venit de la Ministerul de Finanţe, dar că pentru pacienţii cu boli cronice sau oncologici va exista o măsură reparatorie.
„Din câte ştiţi, Ministerul de Finanţe este la colegii noştri de coaliţie, de acolo a plecat propunerea. Eu o înţeleg, din punct de vedere al finanţistului, dacă vreţi, eu nu sunt finanţist. Dar, sigur că sunt pacienţi care au boli cronice, pacienţi oncologici la care şi costurile vieţii de zi cu zi sunt importante, iar discuţia care există în momentul de faţă este de a analiza dacă această impozitare va fi ridicată pentru unele categorii sau în general. Aşteptaţi, să avem discuţii, dar, cu siguranţă, pentru pacienţii cu boli cronice sau oncologici, eu am avut o poziţie în acest sens, va exista o măsură reparatorie”, a precizat Rafila.
Ministrul Sănătăţii consideră că impozitarea concediilor medicale nu reprezintă o supraimpozitare.
„Când lucraţi, primiţi un salariu, venitul este impozitat cu 10%. În cazul concediilor medicale, venitul nu este impozitat. Este vorba de impozitarea acelui venit. A existat o ordonanţă de urgenţă, iniţiată de Ministerul de Finanţe, care a introdus şi veniturile din concediile medicale în această grilă de impozitare, care se aplică în mod curent. Dacă spui că este supraimpozitare se înţelege că e un impozit suplimentar. Nu este vorba de niciun impozit suplimentar, ca să lămurim lucrurile de la început!”, a mai spus Rafila.
Ministrul Sănătăţii a fost prezent, miercuri, la Slobozia, la spitalul judeţean, unde au fost finalizate lucrările de modernizare şi extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe. La finalul evenimentului, ministrul a susţinut o conferinţă de presă. AGERPRES