Ziua Brâncuşi – Turcan: Sperăm că anul acesta Ansamblul ‘Calea Eroilor’ va fi înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO

Constantin Brâncuşi a exprimat în forme moderne şi remarcabile aspiraţia umană spre perfecţiune, spre veşnicie şi infinit, a afirmat, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, exprimându-şi speranţa că anul acesta Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu va fi înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„România sărbătoreşte, astăzi, Ziua Naţională Constantin Brâncuşi şi 148 de ani de la naşterea marelui sculptor. Împreună cu iubitorii de artă din toată lumea, românii şi instituţiile culturale româneşti îl rememorează şi îl admiră pe cel care a exprimat în forme moderne şi remarcabile aspiraţia umană spre perfecţiune, spre veşnicie şi infinit”, a scris Turcan, într-o postare pe pagina sa Facebook.

 

Ea a adăugat că una dintre cele mai valoroase celebrări ale personalităţii lui Brâncuşi este efortul României, prin Ministerul Culturii, de a pregăti un dosar foarte bun pentru înscrierea operei sculptorului român în Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Ne-am bucurat că ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor) a reluat în 2023 evaluarea dosarului de nominalizare pentru „Ansamblul monumental ‘Calea Eroilor’ realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu”. Ministerul Culturii şi autorităţile locale din Târgu Jiu au organizat în iulie anul trecut misiunea tehnică de evaluare a experţilor ICOMOS şi sperăm că în acest an Comitetul Patrimoniului Mondial va lua o decizie cu privire la acest dosar. Coloana fără Sfârşit, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Aleea Scaunelor, împreună cu cel care le-a creat merită recunoaşterea culturală de cel mai înalt nivel mondial – astăzi şi întotdeauna”, a evidenţiat ministrul Culturii.

Ziua Brâncuşi este sărbătorită în fiecare an la 19 februarie, data naşterii marelui sculptor român. AGERPRES