Marcarea Zilei Dezrobirii Romilor demonstrează angajamentul comun al oamenilor politici şi al cetăţenilor de a face posibilă o reală incluziune politică, economică şi social-educaţională a comunităţilor lor, a transmis, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.
Mesajul şefului statului cu prilejul Zilei Dezrobirii Romilor a fost prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor în cadrul evenimentului cu tema „Dezrobirea romilor şi semnificaţia sa pentru minoritatea romă şi societatea românească”, organizat de Agenţia Naţională pentru Romi, sub egida Academiei Române, la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.
„Dezrobirea romilor reprezintă un moment istoric semnificativ în modernitatea României, 20 februarie marcând 168 de ani de la dobândirea libertăţii pentru această etnie, un proces complex care are încă reverberaţii în societatea noastră actuală. Marcarea – prin lege – a Zilei Dezrobirii demonstrează angajamentul comun al oamenilor politici şi al cetăţenilor de a face posibilă o reală incluziune politică, economică şi social-educaţională a romilor şi de a sprijini membrii comunităţilor lor pentru a-şi pune în valoare potenţialul, ca participanţi activi la viaţa naţiunii”, a subliniat Iohannis.
Şeful statului a arătat că, prin marcarea acestei zile, statul român recunoaşte suferinţele îndurate timp de secole de romi şi aduce un omagiu victimelor discriminării, cu atât mai mult cu cât dezrobirea juridică de la mijlocul secolului al XIX-lea nu a putut să înlăture decalajele rămase care, de-a lungul timpului, au dus la stigmatizarea romilor.
„Deşi eliberaţi, romii au suferit în continuare prin pauperizare, marginalizare şi prin încercarea de anulare a identităţii lor, un moment dramatic reprezentându-l deportările din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Doar depăşind această moştenire, putem vorbi despre o Românie modernă, europeană şi rezilientă”, a evidenţiat preşedintele.
El a salutat eforturile derulate în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate în Strategia Guvernului pentru incluziunea romilor 2022 – 2027.
„Ziua de astăzi, dedicată dezrobirii romilor, ne oferă prilejul de a evalua progresele pe care le-a înregistrat societatea românească în ceea ce priveşte incluziunea romilor, dar mai ales de a conştientiza responsabilităţile pe care le avem în continuare. Salut eforturile derulate în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate în Strategia Guvernului României pentru incluziunea romilor 2022 – 2027, prin care România continuă să-şi mobilizeze energiile în edificarea unei societăţi a egalităţii de şanse pentru toţi”, a menţionat Klaus Iohannis.
Potrivit acestuia, asumarea trecutului rămâne una dintre cele mai importante provocări ale prezentului.
„Fără înţelegerea istoriei şi a cauzelor care au condus la suferinţe teribile, extremismul va continua să ameninţe atât Europa, cât şi întreaga lume. Conform noii Legi a învăţământului preuniversitar, includerea în programa şcolară începând cu anul 2025 a disciplinei opţionale ‘Istoria, robia şi deportarea romilor’ reprezintă mai mult decât o simplă ajustare a programelor de studiu. Elevii de gimnaziu şi liceu vor putea studia tradiţiile multiseculare ale romilor, dar şi faptul că robia şi deportările acestora au fost realităţi dramatice ale istoriei noastre comune. Aceste aspecte dureroase ale trecutului trebuie să fie cunoscute de noile generaţii pentru a putea combate discriminarea şi discursul incitator la ură prin educaţie, toleranţă şi respect reciproc. Rememorarea istoriei să ne inspire în efortul nostru comun de a face ca România să devină un spaţiu al oportunităţilor egale pentru toţi cetăţenii săi, indiferent de etnie!”, a completat şeful statului. AGERPRES