Fermierii cer demiterea celor implicaţi în procesul de intrare în România prin vămi a produselor agricole ucrainene

Fermierii anunţă reluarea protestelor în cazul în care Executivul nu îi va demite pe cei responsabili de lipsa cântarelor la punctele de trecere dinspre Ucraina spre România, în special în Vama Siret, şi dacă măsuri urgente nu vor fi implementate la toate punctele de trecere vamală prin care intră produse agricole din ţara vecină.

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis şi Executivului, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FAPPR) îşi manifestă „îngrijorarea şi indignarea faţă de ultimele informaţii apărute în spaţiul public, legate de modul în care este monitorizat tranzitul cerealelor din Ucraina prin România”.

„De fapt, în lumina ultimelor declaraţii publice, reiese tot mai clar că suspiciunile transmise constant de noi s-au dovedit a fi reale. Faptul că nu se monitorizează, în mod real, acest tranzit şi mai ales că, în punctul cel mai nevralgic al accesului acestor cereale în România, nu se cântăresc camioanele care intră în ţară de aproape 2 ani, contribuie la atingerea apogeului stării de nervozitate pentru membrii noştri. Revenim asupra revoltei fermierilor, adesea greşit înţeleşi de cei care decid soarta lor. Această mânie rezultă din dezamăgirea în faţa promisiunilor false şi din uimirea în faţa birocraţiei care li se impune constant (…). După ce, timp de aproape 2 ani, ni s-a transmis că se iau toate măsurile în România pentru ca sistemul de monitorizare să funcţioneze, aflăm cu stupoare, în urma declaraţiilor funcţionarilor vamali, că la punctele de trecere dinspre Ucraina spre România, în special în punctul Vama Siret, aceste cântare nu există”, se arată în document.

În cazul în care Executivul nu va lua urgent măsuri concrete, spune FAPPR, fermierii vor reacţiona ferm, pasivitatea decidenţilor fiind o dovadă că agricultorii sunt „bătaia de joc a unor funcţionari care nu au înţeles că tot ceea ce ne dorim este un sistem de monitorizare reală pentru produsele agricole care intră în ţara noastră din Ucraina”.

„Prin măsuri concrete înţelegem demiterea de urgenţă a tuturor celor responsabili pentru această situaţie gravă, care se perpetuează de atâta timp, cu ştirea şi implicarea mai multor instituţii publice. În mod cert, următoarea etapă va fi reluarea acţiunilor în stradă, în cazul în care măsuri urgente nu vor fi implementate la toate punctele de trecere vamală prin care intră produse agricole din Ucraina. Aşa cum am demarat un protest în primăvara 2023, credem că nu va exista cale de întoarcere dacă soluţiile propuse de autorităţi nu sunt exemplare de data aceasta. O primă parte a soluţiei este demiterea tuturor celor implicaţi în procesul de intrare în România prin punctele vamale a produselor agricole cu origine ucraineană”, afirmă fermierii.

Aceştia cer decizii concrete, cu impact direct la nivelul fermelor din România.

„Am pus pe masă propuneri foarte concrete, soluţii clare, aplicabile, care să ajute autorităţile în cadrul procesului de monitorizare, dar vedem astăzi că am fost minţiţi în faţă! Printre colegii noştri fermieri nu mai găsim resurse şi încredere că suntem trataţi cu seriozitate, având în vedere că în ultimii aproape doi ani am venit constant cu propuneri de soluţii tehnice care ar fi putut fi implementate de statul român pentru a evita situaţia dezastruoasă în care am ajuns azi. Timpul avertismentelor, propunerilor şi discuţiilor a trecut! Fermierii din România nu vor ieşi în stradă pentru a cere ajutoare financiare, pentru a beneficia de acele facilităţi fiscale care ne-au fost oprite după un an, deşi erau anunţate că vor fi efectiv valabile până în anul 2028. Fermierii din România nu vor ieşi în stradă pentru că vor mai multe subvenţii sau pentru că vor legi care să-i favorizeze faţă de alte categorii profesionale. Fermierii din România vor ieşi în stradă pentru că se simt trădaţi într-un stat de drept care eşuează constant în a crea şi menţine un cadru legal şi fiscal coerent”, avertizează FAPPR.

Membrii organizaţiei subliniază în scrisoarea deschisă că nu doresc protecţie şi servicii „speciale”, ci vor să se simtă protejaţi şi egali în faţa legii.

„Am fost asiguraţi în ultimul an că statul lucrează pentru noi şi că tranzitul produselor agricole ucrainene prin România este strict monitorizat. Fals! Agricultorii şi partenerii noştri pe lanţul profesional au avut încredere că nenumăratele noastre solicitări vor fi tratate cu seriozitate de către autorităţi, dar regretă că nu se concretizează suficient de repede în acţiuni de aplicare a ceea ce ni s-a promis. Cu toate acestea, nu uitaţi că agricultorii sunt esenţiali şi apără o profesie care este vocaţia lor! Ne-am adresat decidenţilor politici şi opiniei publice, în mod repetat, cu privire la situaţia critică în care se află agricultorii români, pe fondul unor cauze multiple, provocate de invazia rusă din ţara vecină (între care: imensa presiune inflaţionistă asupra costurilor de producţie, lipsa infrastructurii adecvate pentru tranzitul unor volume mult sporite de marfă, escaladarea fără precedent a costurilor de tranzacţionare, dar, mai ales, prăbuşirea preţurilor produselor agricole şi distorsionarea gravă a pieţei din zona noastră), fie de vremea nefavorabilă, care a provocat decapitalizarea exploataţiilor agricole prin faptul că trei din ultimii patru ani au cunoscut o secetă extremă. Considerăm că situaţia agriculturii naţionale este Într-o nebuloasă care îi loveşte pe fermieri – şi nu pe politicieni – care, în ciuda promisiunilor făcute de la cel mai înalt nivel, nu au făcut decât să crească furia”, atenţionează aceştia.

Fermierii precizează că, deşi au atras în mod repetat atenţia că există lacune mari în sistemul de monitorizare (cântărire, control sanitar veterinar etc.), că importurile de cereale ucrainene au pătruns adânc în piaţa locală şi au exportat efectele războiului, contribuind la erodarea afacerilor din agricultură, de fiecare dată au primit asigurări ferme că se lucrează pentru ei şi pentru un sistem de monitorizare eficient.

Mai mult, în opinia lor, o asemenea dotare deficitară a vămilor româneşti nu face decât să argumenteze, în mod negativ, discuţiile privind o posibilă aderare a României la spaţiul Schengen.

„Nu putem pretinde că suntem pregătiţi să fim parte a zonei Schengen în aceste condiţii!”, afirmă reprezentanţii FAPPR.

În continuare, fermierii subliniază că nu au militat niciodată pentru închiderea căilor de acces a cerealelor din Ucraina, ci chiar au fost printre primii care au acordat ajutor cetăţenilor ucraineni după izbucnirea războiului.

„Forumul APPR şi asociaţiile membre nu au tranzacţionat niciodată convingerile lor proeuropene. În faţa solidarităţii pentru Ucraina, nu am militat pentru închiderea căilor de acces. Noi, fermierii, am fost printre primii care au acordat ajutor direct cetăţenilor ucraineni după începerea conflictului de la graniţă şi vom continua să fim susţinătorii acestui popor care apară graniţele Europei. Dar, astăzi, suntem puşi în situaţia de a nu mai accepta neruşinarea, aroganţa şi dezinteresul funcţionarilor români care nu au înţeles că sunt complici la crearea unui sistem de lezare a activităţii agricole locale, un sistem care poate fi corectat prin aducerea unor responsabili profesionişti şi prin implementarea unor proceduri stricte, proceduri atât de mult invocate de noi în tot acest timp. Atragem atenţia asupra pericolului real ca, în situaţia actuală, în care mulţi producători români îşi anunţă falimentul, demiterea funcţionarilor responsabili de acest haos şi aplicarea urgentă de măsuri pentru implementarea unui sistem viabil de monitorizare sunt singurele acţiuni care vor reţine fermierii din a ieşi din nou în stradă şi a cere respectarea angajamentelor reale în interesul acestora”, se mai spune în scrisoare.

Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România este un activ şi constant partener de dialog civil al autorităţilor de la Bucureşti şi Bruxelles, militând, în numele membrilor săi, fermieri de cultură mare şi unităţi care efectuează procesare primară, pentru soluţii şi măsuri de politici publice corecte şi proporţionale. AGERPRES