Ciolacu s-a raportat la concluziile unui studiu realizat de fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România din care reiese că prin plafonările enunţate costurile cu bunurile şi serviciile necesare unui trai decent, pentru o familie cu doi copii, au scăzut cu 11%.
„Peste 1.100 de lei în fiecare lună! Atât ar fi plătit în plus milioane de familii dacă nu am fi plafonat preţurile la energie, gaze şi alimentele de bază! Aceste măsuri esenţiale impuse de PSD la guvernare au reprezentat un sprijin vital pentru gospodăriile românilor în ultimii doi ani, aceasta este concluzia unui studiu realizat de fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România. Datele arată că prin plafonarea preţurilor la energie, gaze şi alimente, costurile cu bunurile şi serviciile necesare unui trai decent, pentru o familie cu doi copii, au scăzut cu 11%. Este încă o confirmare clară a faptului că am acţionat corect şi am apărat nivelul de trai al populaţiei şi în special al celor cu venituri reduse”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
El subliniază că în perioadele de criză rolul statului este să intervină în apărarea celor mulţi.
„Ştiu că marii apărători ai pieţei libere vor vărsa din nou lacrimi amare, dar cred cu tărie în continuare că în perioadele de criză rolul statului este să intervină în apărarea celor mulţi!”, a mai afirmat Ciolacu.
Într-un comunicat presă al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung România sunt prezentate rezultatele unui studiu privind impactul măsurilor luate de guvern referitoare la plafonarea preţurilor în România. Potrivit studiului, reglementarea preţurilor la energie şi unele alimente de către Guvern a condus „la o reducere, în medie, cu 11% a costurilor cu bunurile şi serviciile necesare unui trai decent, pentru o familie cu doi copii, respectiv cu 1.118 lei/lună”.
„Economiile la bugetul familial au fost mai mari la capitolul energie decât la alimente. În absenţa măsurilor de plafonare a preţurilor la energie, valoarea totală a coşului minim pentru un trai decent ar fi crescut cu 10,4%, odată cu cheltuielile cu locuinţa crescând şi necesarul pentru fondul de economii. Totodată, impactul estimat al măsurilor de plafonare a adaosurilor comerciale în cazul alimentelor a fost de 0,6% din valoarea coşului”, conform calculelor realizate de expertul Ştefan Guga, autorul studiului. AGERPRES