Ședințe de pregătire la anatomie gratuite pentru candidații la concursul de admitere organizat de UMF Iași

Unde?
Locul întâlnirilor: Institutul de Anatomie, Amfiteatrul Mare
Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Strada Universității nr. 16

Când?
Primul curs, ținut de prof. univ. dr. Anca Sava, va avea loc sâmbătă, 2 martie, între orele 9.00 – 11.00. Vor fi aprofundate primele două capitole ale manualului „Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”, Krumhardt B, Alcamo IE, Barron’s & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.

Datele următoarelor întâlniri vor fi comunicate ulterior.

Cum au loc înscrierile?
Persoanele care doresc să participe trebuie să completeze următorul formular: https://formulare.umfiasi.ro/cursuri-anatomia-si-fiziologia-omului-2-martie-2024/, în care își vor introduce numele real, număr de telefon, e-mail, județul de proveniență, liceul. La finalul înscrierii, vor primi un e-mail de confirmare care conține ID unic de înscriere. Pentru fiecare sesiune se va completa un alt formular care se activează după finalizarea cursului anterior.

Cei 100 de participanți sunt selectați în ordinea înscrierilor.

Concursul de admitere: 21 iulie

Test grilă (Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistență Medicală Generală, Bioinginerie)

Pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei, pentru programele de studiu de 360 de credite, 300 de credite și 240 de credite: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistență Medicală Generală, Bioinginerie, concursul de admitere din Sesiunea Iulie constă în susținerea unei probe scrise (test grilă), cu durata de trei ore. Nota obținută la testul grilă reprezintă nota de admitere.

Disciplinele de concurs

Pentru programele de studiu Medicină și Medicină Dentară

– Anatomia și Fiziologia omului – obligatoriu
și
– Chimie organică sau Fizică – la alegere

Pentru programul de studiu Farmacie

– Chimie organică – obligatoriu
și
– Biologie vegetală sau Anatomia și Fiziologia omului – la alegere.

Pentru programul de studiu: Asistență Medicală Generală,

la alegere între:
– Anatomia și Fiziologia omului
sau
– Chimie organică.

Pentru programul de studiu Bioinginerie,

la alegere între:
– Matematică
sau
– Anatomia și Fiziologia omului

Selecție pe bază de dosare (Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Asistență de profilaxie stomatologică, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic, Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, Audiologie și protezare auditivă, Asistență de Farmacie, Radiologie și Imagistică)

Criteriile luate în calcul la selecția pe bază de dosare, pentru programele de studii cu 180 de credite, sunt media notelor de la bacalaureat și media multianuală a anilor de liceu. Nota finală este media aritmetică a celor două medii. Condiția minimă obligatorie este promovarea bacalaureatului.

Pentru mai multe informații, consultați METODOLOGIA.