Adunarea Generală a Judecătorilor va avea loc pe 1 martie

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Adunarea Generală a Judecătorilor va avea loc pe 1 martie și se va desfăşura în incinta Palatului Republicii, începând cu ora 10:00, comunică MOLDPRES

Evenimentul are drept scop raportarea activității Consiliului Superior al Magistraturii privind organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc în anul 2023.

Totodată, în cadrul adunării urmează să fie ales un nou membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Convocarea Adunării Generale a Judecătorilor în şedinţă ordinară la 1 martie 2024 s-a decis prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 597/38 din 29 decembrie 2023.