Mihai Chirica: Iașul este un oraș din ce în ce mai sigur – o arată chiar statisticile și clasamentele europene – și datorită Poliției Locale

Cu ocazia prezentării raportului de activitate al Poliției Locale pe anul 2023, primarul Mihai Chirica a transmis tuturor angajaților instituției gânduri de apreciere și mulțumiri pentru modul în care își îndeplinesc misiunile de protejare a cetățenilor și de asigurare a liniștii și ordinii publice.
„Aș puncta doar câteva repere ale activității de anul trecut a polițiștilor locali ieșeni. Acționând prioritar pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, siguranța elevilor, siguranță rutieră, protecția mediului, disciplina în construcții și legalitatea comerțului, Poliția Locală a reușit, alături de structurile Ministerului Afacerilor Interne, o scădere a infracționalității stradale cu 10,62%, de la 1.516 infracțiuni în anul 2022 la 1.355 în anul 2023. Este și un efect al creșterii fermității în aplicarea legii, numărul de procese verbale întocmite evoluând de la 21.332 în anul 2022 la 24.926 în anul 2023 (+14,39%).
Iașul este un oraș din ce în ce mai sigur – o arată chiar statisticile și clasamentele europene – și datorită Poliției Locale! Nu este o misiune ușoară să asiguri liniștea și integritatea bunurilor unui oraș de circa 400.000 de locuitori, dar eu consider că polițiștii locali se achită onorabil de misiune.
Un oraș sigur din toate punctele de vedere înseamnă o viață mai bună și mai frumoasă pentru copiii noștri, pentru familiile noastre și pentru toți locuitorii Iașului!”, a spus primarul Mihai Chirica.