Chişinău, 29 feb. /MOLDPRES/. În cadrul summitului Ucraina-Europa de Sud-Est de la Tirana, Președintele Maia Sandu împreună cu liderii țărilor din Europa de Sud-Est au reiterat angajamentul să continue să sprijine Ucraina și să promoveze cooperarea regională pentru o Europă mai sigură și mai puternică. „În al treilea an de război, vocile noastre rămân ferme – a fi alături de Ucraina înseamnă să susținem și țările noastre, să asigurăm pacea, securitatea și un viitor democratic pentru continentul nostru”, a declarat șefa statului.
În cadrul reuniunii, Președintele Maia Sandu a avut o întâlnire cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, cu care a discutat despre rezistența continuă a Ucrainei în fața invaziei ruse și despre viitorul nostru comun în cadrul Uniunii Europene.
„La doi ani de apărare eroică în fața agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei, am reconfirmat sprijinul hotărât al Moldovei pentru victoria Ucrainei și o pace durabilă. Chiar în aceste zile, un nou lot de ajutor umanitar, ce constă din echipamente electrice, medicale, sticlă și produse alimentare, a fost trimis spre orașul Mîkolaiiv. Moldova și cetățenii săi vor continua să facă totul ce le stă în puteri pentru a sprijini țara vecină, care rezistă invaziei ruse și astfel protejează și pacea noastră. Summitul de la Tirana a fost încă o oportunitate pentru Moldova de a se alătura apelurilor către comunitatea internațională de a spori sprijinul pentru Ucraina”, a spus Președinta Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a avut discuții bilaterale cu gazda summitului, Prim-ministrul Edi Rama, și cu Președintele Muntenegrului, Jakov Milatović. În discuții, liderii și-au reafirmat angajamentul de a aprofunda relațiile bilaterale, de a consolida cooperarea regională și de a avansa pe calea spre Uniunea Europeană.