„Activităţile economice ilicite, ele nu se fac cu mănuşi de catifea. Asta să fie clar pentru toată lumea. Atunci când se confiscă un bun, când se descoperă la aceste confiscări şi alte, să zicem, stupefiante sau alte lucruri şi atunci… Domnul prim ministru, ca să nu mai avem această discuţie că punem pistol pentru plata impozitelor şi taxelor, a venit cu soluţia aceasta, ca sprijinul pentru astfel de situaţii să vină din partea jandarmilor şi a Poliţiei. Am vrut să explic că nu a fost o măsură luată sau măsură care s-a discutat, aşa, peste noapte. A fost pentru situaţiile acestea speciale pe care le avem. Gândiţi-vă că se lucrează cu bunuri ilicite şi cu sume de bani foarte mari. Când confişti la cineva sumele respective sau trebuie să duci la procuror pe cineva … Avem nenumărate situaţii în care inspectorii antifraudă se confruntă cu astfel de situaţii. Dar soluţia cu sprijinul jandarmilor şi cu cel al Poliţiei duce la acelaşi rezultat şi ca să nu mai existe aceste dezbateri în spaţiul public am socotit că e mai bună o pace înţeleaptă”, a spus Boloş la Palatul Parlamentului.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat săptămâna trecută că niciun angajat al ANAF nu va avea pistol.
„Este o prostie şi rămâne o prostie. Dacă te duci într-un control undeva, ceri suport de la Jandarmerie şi de la Ministerul de Interne. Ştiţi că asta nu-i de astăzi. Eu vă spun că astăzi s-a descoperit această tâmpenie. Cineva şi-a dorit să aibă pistol de la ANAF. Nu o să aibă nimeni niciun pistol. Au probleme, cer suport de la Jandarmerie şi de la MAI”, a declarat premierul. AGERPRES