Eveniment de aducere-aminte dedicat scriitorului Mihai Ursachi

Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, organizează sâmbătă, 9 martie 2024, un eveniment de aducere-aminte dedicat scriitorului Mihai Ursachi. Astfel, începând cu ora 11:00, la Cimitirul Eternitatea din Iaşi, la mormântul poetului, va avea loc un moment de comemorare prin slujba de Te Deum, ce va fi oficiată de preotul Vasile Vaida.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la plecarea la veșnicie a scriitorului ieşean. Alături de familie şi prieteni, scriitori ieşeni vor susţine alocuţiuni şi un recital poetic, începând cu ora 12:00, în Sala de spectacole „Diotima” a instituţiei de cultură din Copou.
Sunt invitaţi să participe scriitorii Cassian Maria Spiridon, Daniel Corbu, Emilian Marcu, Liviu Apetroaie, Ştefania Hănescu şi Paul Gorban. Evenimentul va fi moderat de Adi Cristi.
Mihai Ursachi (17 februarie 1941, comuna Strunga, județul Iași – 10 martie 2004, Iași) a fost poet, povestitor, eseist, profesor și traducător.