Managementul controlat de Rusia al centralei nucleare de la Zaporojie acuză armata ucraineană de bombardament

Conducerea centralei nucleare de la Zaporojie a afirmat joi că armata ucraineană a bombardat o infrastructură vitală a acestui obiectiv, informează Reuters.

Managementul a anunţat că lângă un gard, în apropiere de rezervoarele de motorină, a fost lăsat un dispozitiv exploziv. „Astfel de atacuri sunt inacceptabile”, a precizat aceeaşi sursă.

Nu este clar când a avut loc incidentul, iar Reuters nu a putut verifica imediat rapoartele de pe câmpul de luptă ale niciuneia din cele două părţi.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a avertizat de mai multe ori despre pericolul unor atacuri asupra centralei nucleare ucrainene, cea mai mare din Europa.

În cursul celor peste doi ani de război, Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de bombardamente care au întrerupt liniile electrice de la Zaporojie şi au pus în pericol generatoarele. AGERPRES