Primarul Mihai Chirica a avut o întâlnire cu câțiva reprezentanți ai Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) la nivel național și local: reprezentanta UNICEF în România, doamna Anna Riatti, domnul Jean Benoit Manhes, Senior Emergency Coordinator, și doamna Gabriela-Cristina Popescu, Programme Officer – Zone Officer în cadrul Refugee Response Team.
Scopul vizitei a fost evaluarea situației din orașul nostru și în ce mod UNICEF poate sprijini diverse inițiative în favoarea copiilor, atât din familii de refugiați din Ucraina, cât și din Iași. Reprezentanții UNICEF doresc să implementeze acțiuni concrete care să contribuie la reducerea sărăciei care afectează copiii, excluziunii sociale și abandonului școlar, dar și să identifice bune practici implementate în Iași și care pot fi multiplicate în țară.
„Am menționat că astfel de bune practici pot fi considerate atât Centrul Hecuba pentru mame în dificultate, cât și Centrul pentru refugiați organizat la Centrul Tehnologic Regional și gestionat în parteneriat cu societatea civilă și am subliniat colaborarea strânsă dintre Primăria Municipiului Iași și societatea civilă în soluționarea problemelor persoanelor în dificultate.
În ceea ce privește problemele minorilor, am ridicat problema acută a copiilor cu părinții plecați în străinătate – aproximativ 130.000 la nivelul Regiunii Nord-Est doar în perioada 2021-2022!, conform statisticilor Organizației Salvați Copiii” – aceștia fiind cei mai predispuși abandonului școlar, analfabetismului și infracționalității juvenile.
Este o problemă care necesită un răspuns asumat la nivel național și sperăm că UNICEF se va implica cu toată expertiza sa pentru a o gestiona într-un mod eficient!”, a declarat primarul Mihai Chirica.