Angajaţii Poştei Române aflaţi în grevă generală vor trimite liderilor Coaliţiei de guvernare scrisori pentru a le atrage atenţia asupra salariilor pe care le au în prezent, informează Blocul Naţional Sindical.
„În cadrul unei campanii fără precedent, angajaţii Poştei Române, aflaţi în grevă generală, vor trimite mii de scrisori către liderii coaliţiei de guvernare pentru a le atrage atenţia cu privire la salariile pe care le au în prezent. Începând de astăzi (luni, n.r.), adresele de e-mail ale celor doi lideri politici, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, vor fi umplute cu mesajele lucrătorilor poştali aflaţi în grevă”, se menţionează în informarea BNS.
Angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română din 30 de judeţe, membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), au intrat luni în grevă generală, principala revendicare fiind legată de salarizare.
„Acţiunea se desfăşoară cam în 30 de judeţe, dintr-o evaluare pe care am făcut-o la prima oră. Şi-au declarat dorinţa de a face grevă şi au semnat pentru grevă undeva în jur de 7.500-8.000 de persoane, angajaţi din Poşta Română, care sunt membrii sindicatului nostru. Fac specificaţia că nu acoperim toată ţara şi toate judeţele, dar suntem sindicatul reprezentativ. Acţiunea se va desfăşura până la identificarea unor soluţii care să rezolve principala revendicare a sindicatului la negocierea contractului, respectiv cea legată de salarizare”, a declarat, pentru AGERPRES, Ionel Oţelea. preşedintele SLPR.
Revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România – sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt creşterea cu 400 lei net a salariilor şi majorarea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.
Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, a raportat luni dimineaţa şi „primele presiuni” care se fac asupra lucrătorilor poştali care îşi doresc să intre în grevă. Astfel, la HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj al Poştei Române au fost trimişi de la Bucureşti 13 angajaţi ai Poştei Române pentru a-i înlocui pe cei care au intrat în grevă.
De asemenea, la Oficiul Poştal Târgovişte a sosit luni dimineaţa de la Bucureşti o delegaţie de trei persoane, angajate în centralul Companiei Naţionale Poşta Română, pentru a opri greva membrilor SLRP de la Târgovişte.
CN „Poşta Română” a anunţat că activitatea companiei se derulează în mod normal în majoritatea judeţelor şi în cea mai mare structură a companiei – Oficiul Poştă Curierat Bucureşti. AGERPRES