Primăria Municipiului Iași a încheiat cu succes sezonul de încălzire 2023 – 2024. În conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, modificat prin HG 337 / 2018, oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește 10 grade Celsius între orele 20.00 și 6.00. În aceste condiții, începând cu ziua de marți, 2 aprilie, se întrunesc condițiile legale pentru declararea închiderii sezonului de încălzire.
Clienții sistemului centralizat de alimentare cu agent termic (spitale, unități școlare, companii, persoane fizice) pot beneficia în continuare de căldură, însă numai pe baza unei cereri către municipalitate. Prioritară rămâne furnizarea agentului termic către spitale și către celelalte instituții beneficiare, în funcție de opțiunea acestora.
Apa caldă va fi asigurată pentru toți clienții.
Furnizarea de agent termic au funcționat fără sincope și fără probleme semnificative în sezonul rece încheiat. În Iași, spre deosebire de alte municipii, prețul gigacaloriei nu a fost majorat în această iarnă și nici în ultimii ani, în ciuda creșterii prețurilor combustibililor și a celorlalte cheltuieli.
La sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Iași sunt branşate 22.706 apartamente, 176 agenţi economici și 132 de instituţii publice, din care 72 de şcoli cu 106 clădiri aferente (peste 90% din reţeaua de învățământ preuniversitar), nouă spitale şi o parte din clădirile universităţilor.