„În discursul pe care l-am rostit la Târgovişte cu prilejul lansării naţionale a candidaţilor AUR în alegerile din 9 iunie, am formulat o serie de critici la adresa actualei Comisii Europene, care au fost interpretate eronat ca fiind atitudini şi poziţionări antieuropene. Nimic mai fals! (…). Noi, AUR, nu suntem anti-UE sau eurosceptici. Noi, AUR, suntem eurorealişti. Nu suntem împotriva Uniunii Europene, ci ne opunem politicilor anti-UE emanate de actuala Comisie Europeană, care, pur şi simplu, torpilează proiectul european. Un proiect generos, fondat ca o alianţă între state suverane, egale în drepturi şi obligaţii, cu scopul formării unui spaţiu al păcii şi prosperităţii pe continent, având bazele în gândirea elenă, dreptul roman şi credinţa creştină”, a explicat Târziu, într-un comunicat de presă.
Potrivit lui senatorului AUR, UE devine, pe zi ce trece, „un suprastat centralizat, condus de o birocraţie nealeasă de nimeni, dar impusă şi controlată de capitalele câtorva naţiuni puternice”.
„Ce devine, pe zi ce trece, UE? Devine un suprastat centralizat, condus de o birocraţie nealeasă de nimeni, dar impusă şi controlată de capitalele câtorva naţiuni puternice. De aici rezultă şi tratamentul diferenţiat între statele membre: nou-veniţii sunt dezavantajaţi faţă de nucleul vechi al organizaţiei. Cât despre birocraţia UE, aflată în principal sub cupola Comisiei Europene, aceasta forţează preluarea atributelor esenţiale ale guvernelor naţionale, astfel încât suveranitatea statelor să fie redusă până la suprimare”, a transmis liderul AUR. AGERPRES