„Este normal ca Universitatea noastră, unde studiază peste 9000 de studenți, să urmărească dezvoltarea și modernizarea continuă a infrastructurii. Avem multe proiecte în derulare și sunt bucuros că am reușit mereu să găsim surse de finanțare. Pentru viitoarea cantină a UMF Iași, precum și pentru reabilitarea Căminului 1 Mai A, am obținut o cofinanțare consistentă PNRR”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Cantină cu 300 de locuri
Investiția în corpul de clădire în care va funcționa atât o cantină modernă, cu o capacitate de 300 de locuri, cât și un spațiu pentru studenți, dotat cu calculatoare (bibliotecă virtuală) se ridică la 65.178,929 de lei, din care valoarea neeligibilă este 33,484,861 de lei, iar 31.694,068 de lei provin din linia de finanțare PNRR. Imobilul va avea două etaje: parterul și etajul I, pentru cantină, iar la ultimul etaj vor fi săli de recreere și lectură.
Potrivit proiectului, noua clădire a UMF Iași va fi echipată cu instalații performante, la cele mai ridicate standarde și se vor utiliza sisteme și echipamente eficiente, care să facă posibilă respectarea obiectivului privind necesarul de energie primară. De asemenea, se va asigura necesarul de energie primară cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, conform orientărilor naționale, asigurat prin certificate de performanță energetică.
Cămin „verde”
Prin cel de-al doilea proiect cofinanțat PNRR, un nou cămin al Universității va fi modernizat: Căminul 1 Mai, tronson A, destinat preponderent studenților proveniți din medii socio-economice defavorizate, cu dizabilități, minorități etnice, familii monoparentale. Pe lângă modernizarea infrastructurii de cazare, se urmărește și îmbunătățirea eficienței energetice, prin reducerea consumului de energie cu minim 50%.
Pentru reabilitarea căminului 1 Mai A, suma totală prevăzută este de 53,636,399, din care 11.487.111 de lei provin din linia de finanțare PNRR.
Perioada de implementare a ambelor proiecte este 01 iulie 2023 – 30 septembrie 2025.