
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că se va percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru.
„Am decis pentru a treia oară să reanalizăm subiectul concediilor medicale, ca să putem corecta tot ce ne-a fost semnalat. Astfel, se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru. În rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS. Indiferent că e vorba de concediu medical prenatal, pentru îngrijirea copilului bolnav, afecţiuni oncologice sau pentru boli grave ori cronice. Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS-ului, respectiv cu 10%”, a explicat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern. AGERPRES