ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

La data de 14 aprilie 2024 poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 350 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor au fost constatate peste 45 de infracţiuni.

Poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 2 acţiuni şi s-a intervenit la 147 de evenimente, dintre 133 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor au fost aplicate 375 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 205.365 de lei și au fost constatate 46 de infracțiuni.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale poliţiei ieşene.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 63 de permise de conducere și retrase 11 certificate de înmatriculare.

CONTROL JUDICIAR PENTRU TÂLHĂRIE

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au reținut un tânăr de 19 ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă petrecută în municipiul Iași.

Din cercetări a rezultat că la data de 11 aprilie a.c., acesta ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o tânără de 23 de ani, și i-ar fi sustras din geantă 900 de lire.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care au constatat că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

La data de 13 aprilie a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând luarea măsurii controlului judiciar față de acesta pentru 60 de zile.

CERCETAT PENTRU REFUZ DE RECOLTARE PROBE BIOLOGICE

La data de 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, în municipiul Iași.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic rezultând o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

BRĂȚARĂ ELECTRONICĂ MONTATĂ DE POLIȚIȘTI

La data de 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie este agresată fizic de către soțul său, faptă petrecută în comuna Vânători.

Din cercetări a rezultat că la data de 13 aprilie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa și ar fi amenințat-o.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care au constatat că există risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, împotriva bărbatului de 56 de ani, a fost montat un dispozitiv de supraveghere electronică.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.

    ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI IEȘENI

La data de 12/13 aprilie a.c., efectivele de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Iaşi – Serviciul Rutier și Biroul Rutier au organizat şi executat acţiuni punctuale pe arterele de circulaţie aflate în aria de responsabilitate, pe linia creşterii gradului de siguranţă rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule implicate în activitatea de transport persoane şi pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificate 394 de autovehicule, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 la OUG nr. 195/2002, iar una pentru altă abatere. Valoarea totală a sancțiunilor contraveționale aplicate este de 20.025 de lei. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE SERVICIUL RUTIER IAȘI

La data de 14 aprilie a.c., efectivele de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au organizat şi executat acţiuni punctuale pe arterele de circulaţie aflate în aria de responsabilitate pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost efectuate 20 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, după cum urmează: 49 pentru nerespectarea regimului legal de viteză; 10 pentru depăşirea cu mai puţin de 50 km/h a vitezei maxime admise; 34 pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise; 5 pentru depăşirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise; iar 14 pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contraveționale aplicate este de 70.950 de lei. De asemenea, au fost reținute 39 de permise de conducere, dintre care 34 pentru depăşirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise, iar 5 pentru depăşirea cu peste 70 km/h a vitezei maxime admise.