Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va funcţiona în cadrul ANPC în perioada 15-30 aprilie

În perioada 15-30 aprilie 2024, în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), va funcţiona Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale.

Conform unui comunicat al autorităţii, această structură a fost special creată pentru monitorizarea activităţilor comerciale în zonele turistice ale ţării, cu ocazia minivacanţei de la începutul lunii mai, în scopul prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi în mod clar şi precis, în zonele turistice din România.

În perioada menţionată, se vor desfăşura acţiuni de prevenţie şi consiliere a operatorilor economici, activităţi de informare şi educare a consumatorilor, precum şi acţiuni de control, preluare şi cercetare a reclamaţiilor, în principalele zone de vacanţă ale României.

Aceste întâlniri se vor derula după următorul program: miercuri, 17 aprilie 2024, ora 10:00, Hotel ARO Palace, Braşov – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA în judeţul Braşov; miercuri, 17 aprilie 2024, la ora 10:00, la sala de conferinţă a Prefecturii Bihor – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA în judeţul Bihor; miercuri, 17 aprilie 2024, ora 11:00, Sala Verde a Prefecturii Iaşi – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA, în Regiunea Moldovei; miercuri, 17 aprilie 2024, ora 14:00, sala Prefecturii Prahova – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA pe Valea Prahovei; joi, 18 aprilie 2024, ora 11:00, Muzeul de Istorie a Bucovinei, Suceava – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA, în Bucovina.

De asemenea, întâlniri vor mai avea loc: vineri, 19 aprilie 2024, ora 11:00, în sala de conferinţă a complexului Şuior, judeţul Maramureş – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA, în „Maramureşul istoric”; vineri, 19 aprilie 2024, ora 13:00, Centrul de Afaceri Mamaia Nord – Năvodari, pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA, pe litoralul Mării Negre; luni, 22 aprilie 2024, ora 12:00, în sala de conferinţă „Tranzit” a Primăriei Sighetul Marmaţiei – pentru operatorii economici care activează în domeniul HORECA, în „Maramureşul istoric”.

„ANPC aşteaptă companiile care activează în zonele menţionate, pentru a afla, în cadrul acestor întâlniri, cele mai recente prevederi legale, în domeniu, astfel încât sezonul turistic estival, care debutează cu minivacanţa de 1 Mai – Sărbători Pascale, să prilejuiască sejururi plăcute, în condiţii optime, tuturor consumatorilor, cu servicii de calitate, la standarde europene, respectând drepturile acestora şi, implicit, reglementările în vigoare”, se menţionează în comunicat. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.