Israelul examinează opţiuni de represalii contra Iranului, dar care să nu provoace un război regional

Şedinţa cabinetului de război israelian desfăşurată luni după-amiază pentru a decide asupra paşilor de urmat după atacul iranian cu drone şi rachete efectuat sâmbătă noaptea s-a încheiat.

Potrivit postului israelian Channel 12, citat de The Times of Israel, Reuters şi DPA, au fost discutate mai multe opţiuni, fiecare dintre ele constând într-un răspuns „dureros” de represalii contra Iranului, dar unul care să nu declanşeze un război regional.

De asemenea, conform aceleiaşi surse, cabinetul de război israelian doreşte să opteze pentru o reacţie care să nu fie blocată de SUA, respectiv doreşte o acţiune în coordonare cu Washingtonul, care a precizat deja că nu se va alătura Israelului într-un eventual atac direct asupra Iranului.

Unele dintre opţiunile de represalii au o anvergură mai redusă, dar altele implică acţiuni mai intensive. De asemenea, dintre toate aceste opţiuni, neprecizate, unele pot fi puse în aplicare imediat, mai menţionează Channel 12.

Pe de altă parte, în acest nou context, Israelul şi-a amânat ofensiva pe care intenţiona să o lanseze în oraşul Rafah în Fâşia Gaza, în războiul cu gruparea Hamas care continuă în această enclavă palestiniană, relatează postul CNN, preluat de agenţia EFE. Washingtonul se opune acestei ofensive, întrucât ea ar implica o criză umanitară majoră, oraşul Rafah fiind ultimul refugiu al palestinienilor care fug din calea luptelor.

În acest timp, publicaţia Wall Street Journal citează oficiali americani şi din alte ţări occidentale care estimează că Israelul ar urma să răspundă rapid atacului iranian, posibil chiar astăzi, luni.

Totuşi, aceiaşi responsabili mai cred că actuala situaţie ar putea oferi atât Iranului cât şi Israelului o ieşire onorabilă care să prevină o nouă escaladare, având în vedere că acum ambele părţi pot pretinde o victorie, Iranul pentru că a răspuns atacului asupra consulatului său din Damasc, iar Israelul pentru că a reuşit să respingă salva iraniană de drone şi rachete.

Iranul a lansat sâmbătă noaptea circa 300 de drone şi rachete asupra Israelului, ca represalii după atacul aerian din 1 aprilie asupra consulatului iranian la Damasc, soldat cu moartea a şapte membri din Corpul Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi generali, şi a şapte cetăţeni sirieni.

Israelul afirmă că a doborât 99% din dronele şi rachetele iraniene, beneficiind şi de ajutorul aliaţilor săi, în special SUA, dar şi Marea Britanie şi Franţa, ale căror avioane de luptă au acţionat pentru doborârea acestor ţinte.

De atunci, cabinetul de război israelian tot discută despre cum să răspundă atacului iranian. Potrivit CNN, în cadrul acestui cabinet fostul ministru al apărării Benny Gantz a cerut o reacţie rapidă, dar premierul Benjamin Netanyahu nu a luat încă o decizie.AGERPRES