Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu Ministerul Educației și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), organizează la Iași, în perioada 22-26 aprilie 2024, Olimpiada Națională de Informatică, secțiunea Gimnaziu, o competiție de înalt nivel, în care micii programatori dovedesc că sunt performanți în rezolvarea provocărilor algoritmice.
Cei peste 300 de elevi, calificați în loturile din întreaga țară, însoțiți de profesori, vor participa la Festivitatea de deschidere ce va avea loc la Casa Studenților Iași, luni, 22 aprilie, ora 15.30, urmată de o sesiune de antrenament în centrele de concurs.
Proba scrisă va fi susținută pe 23 aprilie, în centrele de concurs organizate în licee și colegii ieșene: Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Iași, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași.
Concurenții vor rezolva trei probleme de natură algoritmică pe parcursul celor 4 ore alocate probei și vor lupta ca soluția lor pentru fiecare problemă să obțină 100 puncte la evaluarea automată. Cei mai buni dintre participanți vor fi recompensați cu premii și medalii în cadrul Festivității de premiere, ce va avea loc la Casa Studenților, pe 24 aprilie, ora 15.30. Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică va acorda medalii de aur, argint și bronz, în conformitate cu regulile aplicate la competițiile internaționale.
După probă, elevii vor fi invitați la o „Vânătoare de comori culturale”, susținută de o aplicație dezvoltată special pentru Olimpiada Națională de Informatică de Rareș Darabană, elev al Colegiului Național „Emil Racoviță”.
Concurenții care au obținut premii sau medalii vor participa pe 25 aprilie la proba de baraj pentru selecția lotului național de juniori, o confruntare de nivel algoritmic ridicat, în care vor trebui să rezolve, pe parcursul a 4 ore, 3 probleme cu grad de dificultate sporit.
Mulțumim instituțiilor publice și companiilor care au susținut organizarea competiției, contribuind la crearea unui mediu de lucru confortabil pentru concurenți și oferind acestora posibilitatea de a se bucura de frumusețea orașului, descoperind reperele istorice, culturale și turistice ale Iașului: Primăria Municipiului Iași, TVR Iași, Grădina Botanică ”Anastasie Fătu”, Compania de Transport Public Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași, Bitdefender, Nadace The JetBrain Foundation, Fundația Leris, BCR Iași, DaroConstruct, Adservio, Nuvei, ECDL, UPIR, BRD Iași, Quartz Matrix, Fundaţia EOS, Iulius Group, SCC, XWIKI, Sky Group, Tehnică vizuală, Asus Education, Binome Way, Convergentica Film, Asociația Părinți Profesori LIIS, SCC Grup, Cotnari.
Mulțumim, de asemenea, tuturor absolvenților care ne-au fost alături! Competiția poate fi urmărită în timp real pe site-ul https://onigim2024.racovita.ro/
Succes concurenților la cea de a XXI-a ediție a Olimpiadei Naționale de Informatică pentru Gimnaziu, Iași, 2024!