Sesiunea de achiziţii 2024 se va desfăşura simultan în cele trei muzee, cu un buget alocat de câte 500.000 de lei, a precizat, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Sistemul de participare şi selecţie este acelaşi ca în sesiunile precedente ale MNAC, care s-au dovedit a fi un succes incontestabil din toate punctele de vedere: claritate a criteriilor şi a modului de întocmire a dosarului, probitate şi transparenţă, negocierile ducând la intrarea în colecţiile MNAC a unui număr total de 359 de lucrări. Ele au fost şi sunt în continuare accesibile publicului printr-o serie de expoziţii realizate la sediul muzeului şi în ţară, prin parteneriate cu alte instituţii. Un catalog este în curs de apariţie la Editura MNAC. Îi încurajez pe membrii comunităţii artistice din România şi din diaspora să participe la sesiunea de achiziţii opere de artă 2024”, a transmis Turcan.
Acţiunea este dedicată atât artiştilor originari din România, activi în ţară sau în diaspora, cât şi moştenitorilor de drept ai unor artişti contemporani originari din ţara noastră care au activat aici sau în străinătate.
„Achiziţiile vor constitui un stimulent pentru producţia artistică, iar procedurile vor viza operele de artă originale, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparţinând atât artiştilor de referinţă ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât şi tinerelor generaţii. Sunt de interes lucrări din toate mediile, care îndeplinesc criteriile formulate de specialiştii muzeului şi analizate de către membrii juriului, şi a căror stare de conservare şi rezistenţă în timp permit depozitarea, expunerea, recontextualizarea şi mobilitatea locală şi transnaţională”, a subliniat ministrul.
Sesiunea urmăreşte dezvoltarea colecţiilor celor trei muzee şi, prin aceasta, creşterea patrimoniului cultural al României.
„Sesiunea de achiziţii 2024 stă sub semnul consolidării instituţionale prin politicile de creştere, diversificare şi valorificare a colecţiilor. Muzeul contribuie astfel la cercetarea şi elaborarea istoriei artei contemporane din România, garantând publicului beneficiar, prezent şi viitor, accesul la un ansamblu complex de fenomene reprezentative pentru cultura vizuală a secolelor XX şi XXI”, a mai informat Raluca Turcan.
Toate detaliile privind Sesiunea 2024 sunt comunicate pe reţelele sociale ale celor trei muzee. AGERPRES