Cincisprezece ţări membre ale Uniunii Europene, în frunte cu Danemarca şi Cehia şi cărora li s-a alăturat şi România, au cerut „noi soluţii” pentru a transfera mai uşor migranţii în ţări din afara UE, inclusiv în timpul operaţiunilor de salvare pe mare, relatează AFP.
Cele 15 ţări, între care Italia şi Grecia, însă nu şi Ungaria, vor să meargă mai departe decât pactul privind migraţia adoptat recent de UE, care înăspreşte controalele asupra sosirilor la frontierele blocului comunitar.
Ele cer Comisiei Europene „să identifice, să dezvolte şi să propună noi mijloace şi noi soluţii pentru prevenirea imigraţiei ilegale în Europa”, potrivit acestei scrisori consultate de AFP.
Prin urmare, ele cer mecanisme care să permită „detectarea, interceptarea şi, în caz de primejdie, salvarea migranţilor pe mare şi aducerea acestora într-un loc sigur într-o ţară parteneră din afara UE, unde se pot găsi soluţii de durată pentru aceşti migranţi”.
Cele 15 ţări semnatare sunt Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Grecia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Ţările de Jos, Austria, Polonia şi România.
Ele fac referire, de asemenea, la acordul pe care Italia l-a încheiat recent cu Albania pentru a trimite migranţii salvaţi în apele italiene în această ţară candidată la aderarea la UE, astfel încât cererile lor de azil să poată fi procesate acolo.
Cele 15 ţări sugerează totodată posibilitatea de a transfera mai uşor solicitanţii de azil în ţări terţe, astfel încât cererile lor să poate fi analizate acolo.
Legea europeană prevede că un imigrant care soseşte în UE poate fi trimis într-o ţară din afara blocului comunitar unde ar putea solicita azil, cu condiţia să aibă o legatură suficientă cu această ţară terţă, ceea ce exclude în acest stadiu un model de tip Marea Britanie/Rwanda.
„Aplicarea conceptului de ‘ţară terţă sigură’ în dreptul european privind azilul trebuie reevaluată”, scriu ţările semnatare.
Într-o manieră mai generală, aceste ţări doresc creşterea numărului acordurilor cu ţări terţe situate de-a lungul rutelor migratorii, dând ca exemplu parteneriate deja încheiate, precum cel cu Turcia în cazul refugiaţilor sirieni în 2016.
„Încurajăm stabilirea de parteneriate cuprinzătoare, reciproc avantajoase şi durabile cu ţările partenere cheie de-a lungul rutelor migratorii”, au mai scris cele 15 ţări semnatare. AGERPRES