Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente internaționale organizate în istoria sa recentă: zeci de membri de la cele nouă instituții de învățământ superior alături de care universitatea formează Alianța europeană INGENIUM sunt prezenți în orașul nostru în perioada 20 – 24 mai 2024 la evenimentul „10 Days of INGENIUM”.
Într-o suită de manifestări găzduite și organizate de Universitatea Tehnică, studenții, profesorii, cercetătorii și personalul administrativ din cele zece universități partenere se întâlnesc față în față pentru a lucra împreună, a face schimb de idei și de bune practici.
„Am fost onorat să particip la evenimentul de deschidere a manifestării, în superba Aula Magna Carmen Sylva, și să îi înmânez personal rectorului Universității Tehnice ieșene, domnul prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, titlul și diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași!
Felicitări domnului rector și întregii echipe a universității și mult succes participanților la acest important eveniment academic!”, a transmis primarul Mihai Chirica.