Breaking News

Lansare de carte: „Doamne din istoria Convorbirilor literare”, crestomație de Aurora Ciucă

Miercuri, 29 mai 2024, ora 13, la sediul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România va avea loc lansarea cărții Doamne din istoria Convorbirilor literare, crestomație de Aurora Ciucă. Apărut la Editura Timpul, 2024, volumul  Doamne din istoria Convorbirilor literare, prefațat de Ioana Diaconescu,  reunește contribuțiile doamnelor care au publicat în Convorbiri în prima etapă a apariției sale (1867-1944). „Unele dintre scriitoarele evocate în «Literatura femenină» sunt prezente (și) în Convorbiri, altele nu, așa încât am considerat utilă schițarea portretelor lor literare, dar și inserarea unor informații (acolo unde  a fost posibil) privind implicarea în viața socială într-o epocă în care femeile nu aveau prea multe drepturi”, precizează Aurora Ciucă.

„Despre intelectuali aruncați în uitare în timpul dictaturii comuniste este vorba în acest volum. Că sunt femei, înalte doamne ale societății românești de altă dată, este o pură întâmplare. Nu condiția biologică a contat, ci înfăptuirile esențiale și preocupările de prim rang”, subliniază Ioana Diaconescu.

Pentru volumul Doamne din istoria Convorbirilor literare,  Aurora Ciucă a primit  Premiul „I.E. TOROUȚIU”, în  cadrul Zilelor Revistei Convorbiri Literare, ediția a XXVIII-a.

Cartea va fi prezentată de Cassian Maria Spiridon și de Marius Chelaru.