„Administraţia locală nu trebuie să aibă culoare politică. Există 30 de zile de campanie, iar după aceste 30 de zile de campanie, toată lumea trebuie să se unească şi să vadă interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă, care i-au ales. Restul sunt poveşti, restul… vom continua să stăm în aceeaşi paradigmă de foarte mult timp şi cel mai rău (…), mai ales la noi la români, este să fim vătafi când ocupăm o anumită funcţie şi să credem că noi vom împărţi dreptatea cu primari care au aceeaşi culoare politică cu tine, cu primari care te deranjează, având aceeaşi culoare politică cu tine. Împarţi dreptatea împotriva primarilor care nu sunt de culoare politică cu tine. Toţi cei care au avut această abordare în politică, mai ales în administraţia locală, au pierdut alegerile pentru că oamenii simt acest lucru. Pe ei nu îi interesează nici scandalul, nici scuzele”, a spus Ciolacu.
Acesta a participat, la Valea Doftanei, unde încep lucrările la drumul Valea Doftanei – Săcele.
„Am înţeles de la constructor că o să înceapă din capete, astfel încât joncţiunea să fie undeva exact la limitele celor două judeţe, Braşov şi Prahova. (…) Constructorul se va încadra, sunt ferm convins, pentru că e o provocare şi pentru el, în aceşti trei ani, şi de obicei constructorii români îşi fac treaba foarte bine. Normal că are finanţare, fiindcă altfel nu s-ar fi încheiat şi licitaţia şi toate procedurile”, a spus, în acest context, premierul.
Şeful Guvernului a reiterat faptul că şi-ar dori să se ajungă spre 10% din PIB pentru investiţii.
„Sunt foarte fericit că în aceste patru luni de început de an, cei mai mulţi bani din bugetul statului, 41 de miliarde, s-au dus numai în investiţii şi vă promit că acelaşi ritm va fi ţinut. Am prevăzut în buget 7% din PIB, aproximativ 100 de miliarde de lei pe investiţii. În acest ritm vom depăşi cu mult mai mult (…) De această dată, la un buget alocat de 7% din PIB, iarăşi, cel mai mare din istoria României, mi-aş dori mult să ajungem cât mai mult spre 10% din PIB”, a afirmat şeful Executivului.
Reabilitarea şi modernizarea DJ 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov se va realiza între kilometrul 37+620 şi kilometrul 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 kilometri, iar traseul se împarte în două tronsoane, unul pe raza judeţului Prahova, iar celălalt în judeţul Braşov. AGERPRES