„În contextul evaluării digitalizate la examene, am considerat important ca majorarea cuantumului sumelor acordate asistenţilor să se facă diferenţiat. Prin urmare, propunem o majorare de aproximativ 25% a cuantumului sumelor acordate asistenţilor care au şi atribuţii de scanare şi de încărcare a lucrărilor pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat, raportat la sesiunea august 2023 a examenului, respectiv de 59% pentru asistenţii cu atribuţii de scanare la examenele de titularizare şi definitivat”, a scris ministrul Educaţiei pe Facebook.
Deca a spus că propune şi includerea la plată şi a informaticienilor sau a operatorilor din cadrul comisiilor judeţene de organizare a evaluării naţionale, responsabili cu utilizarea aplicaţiei informatice dedicate examenelor naţionale, care nu erau incluşi la plată până acum.
Ligia Deca a menţionat că majorările pentru toate examenele reprezintă, în medie, 20% din suma alocată în anul precedent.
Proiectul de ordin va fi dezbătut în şedinţa Comisiei de Dialog Social de luni, 3 iunie. AGERPRES