Sindromul de malabsorbtie

Malabsorbtia reprezinta un termen umbrela pentru a acoperi mai multe afectiuni medicale care interfereaza cu abilitatea organismului de a absorbi nutrientii din mancare. Malabsorbtia intestinala constituie un complex de simptome digestive (diaree, flatulenta si disconfort abdominal) si extradigestive (stare de slabiciune, oboseala etc) cauzata de functionarea defectuoasa a mecanismelor de digestie, absorbtie si transport ale nutrientilor.

Sindromul de malabsorbtie este o tulburare digestiva care impiedica organismul sa absoarba nutrientii din mancare.

In mod frecvent, ne gandim ca atunci cand mancam furnizam corpului nutrienti, energia necesara pentru a functiona. In realitate, ingestia alimentelor este doar „startul”. Procese fiziologice complexe sunt angrenate ulterior pentru a descompune alimentele in parti digerabile (carbohidrati, proteine, grasimi, vitamine, minerale), pentru a absorbi nutritienti, iar in cele din urma, pentru a elimina deseurile ramase in urma absorbtiei.

Atunci cand apar simptome digestive, ar putea fi o problema in oricare dintre etapele mentionate anterior. Tulburarile malabsorbtiei sunt specifice celei de-a doua etape si includ intolerantele alimentare provocate de unele deficiente de enzime digestive (ca de exemplu intoleranta la lactoza) si de patologii gastrointestinale.

Afla mai multe despre tipurile de enzime digestive si recomandarile alimentare

Malabsorbtia poate avea un caracter general, caz in care este afectata capacitatea de a absorbi toti nutrientii sau pacientul poate avea dificultati doar in absorbtia anumitor tipuri de nutrienti, se disting astfel:

  • Malabsorbtia glucidelor
  • Malabsorbtia monozaharidelor (glucoza, fructoza, galactoza etc care se gasesc in fructe, legume, cereale, miere, lapte si produse lactate)
  • Malabsorbtia dizaharidelor (exemplu lactoza, maltoza – se gasesc in fructe, legume si cereale de tipul orzului, graului).
  • Malabsorbtia proteinelor care poate fi congenitala (prezenta inca din momentul nasterii) sau dobandita, putand fi cauzata de numerosi factori ori afectiuni medicale precum pancreatite croniceboala celiacaboala Crohn.
  • Malabsorbtia lipidelor care poate avea la baza fie deficitul unor enzime ale pancreasului, fie dereglarea secretiei si circulatiei acizilor biliari. Lipidele (grasimi) sunt de mai multe tipuri, se regasesc in carne rosie, unt, ulei de cocos, ulei de masline, avocado, nuci, peste gras, seminte de in, oua si ficat.
  • Malabsorbtia microelementelor – fier, calciu, zinc, iod etc din legume cu frunze verzi, fasole, branza, iaurt, peste.
  • Malabsorbtia vitaminelor – liposolubile (Vitaminele A, D, E, K) si hidrosolubile (Vitaminele B, C).

Cauze malabsorbtie intestinala

Cea mai mare parte a nutrientilor sunt absorbiti la nivelul intestinului subtire, iar o cantitate mai mica de nutrienti sunt absorbiti la nivelul intestinului gros.

In intestinul subtire nutrientii sunt digerati si descompusi in aminoacizi, acizi grasi, glucoza si altele, care ulterior sunt absorbite in fluxul sanguin sau limfatic.

Mucoasa intestinala este implicata atat in secretia de enzime digestive, cat si in absorbtia nutrientilor. Inflamatiile si leziunile pot deteriora mucoasa, afectandu-i capacitatea de functionare. Afectarea poate fi temporara (acuta) sau de lunga durata (cronica).

Printre cauzele frecvente ale malabsorbtiei intestinale se afla:

  • Patologii infectioase – tuberculoza intestinala, boala Whipple
  • Parazitoze intestinale – infectii cu paraziti precum giardia lamblia, ancylostoma duodenale, Necator americanusAfla mai multe despre paraziti intestinali la copii | Oxiuri, Giardia, Ascaris
  • Afectiuni endocrine si metabolice – de exemplu, hipotiroidism, hipertiroidism, boala Addison, diabetul zaharat
  • Anomalii si tulburari structurale – sindromul intestinului scurt, limfom etc
  • Deficit de enzime – amilaza, lactaza si maltaza (disaharidaze), lipaza, tripsina.

Malabsorbtia intestinala temporara poate aparea in cazul unui episod de gastroenterita virala de exemplu. Sindromul de malabsorbtie pe termen lung poate determina aparitia malnutritiei, anemiei, osteoporozei, stare generala de slabiciune si oboseala, probleme gastrointestinale si deficiente severe de vitamine.

Simptome sindrom de malabsorbtie

Diareea, flatulenta si disconfortul abdominal sunt printre cele mai frecvente simptome ale sindromului de malabsorbtie.

Manifestarile clinice ale sindromului de malabsorbtie pot debuta similar unei indigestii, cu:

  • Dureri abdominale (crampe)
  • Balonare
  • Flatulenta
  • Greata si varsaturi
  • Lipsa poftei de mancare
  • Diaree
  • Steatoree (eliminarea excesiva de grasimi nedigerate in scaun, scaune grase, uleioase).

Pe masura ce evolueaza, sindromul de malnutritie determina:

  • Pierdere in greutate neintentionata
  • Infectii frecvente
  • Tegumente uscate, aparitia unor leziuni la nivelul pielii
  • Par uscat si caderea parului
  • Deshidratare
  • Edem
  • Anemie
  • Stare de iritabilitate
  • Apatie
  • Oboseala
  • Amenoree (lipsa mentruatiei la femei)
  • Tulburari de crestere la copii.

De asemenea, pot aparea pe fondul lipsei unor micronutrienti:

  • Dureri osoase – deficit de Vitamina D
  • Sangerari gingivale – deficit de Vitamina K
  • Paloane, slabiciune, ameteli – avitaminoze.

Teste si diagnostic sindrom de malabsorbtie

In cazul unor simptome evidente diagnosticul de malabsorbtie intestinala este suspectat mai repede. Sunt si situatii in care manifestarile clinice sunt subtile si pot directiona medicul specialist catre investigarea altor patologii, luandu-se in calcul afectiuni si conditii medicale ca boala celiaca, fibroza chistica, intoleranta la proteinele din laptele de vaca, deficitul de dizaharidaze.

Inainte de stabilirea diagnosticului, medicul va exclude existenta altor elemente patologice si a parazitozelor intestinale.

De cele mai multe ori, medicul de familie sau generalist, dupa o evaluare initiala va trimite pacientul catre un specialist gastroeneterolog.

In cadrul consultului, pacientului i se vor pune intrebari cu privire la debutul simptomelor si despre manifestarile digestive si extradigestive existente. Examenul fizic, simptomele si istoricul medical al pacientul orienteaza medicul catre o serie de teste si investigatii specifice.

Daca este suspectata o malabsorbtie intestinala pot fi recomandate investigatii de laborator precum:

  • Hemoleucograma
  • Colesterol total, HDL, LDL, VLDL, trigliceride
  • β-lipoproteide
  • Proteina totala
  • Albumina, ALT, AST, bilirubina si fractiile
  • Glucoza
  • Calciu, Fosfor, Fier, Zinc
  • Coagulograma
  • Teste molecular-genetice
  • Calprotectina fecala
  • Teste imunologice
  • Teste hormonale
  • Sumarul de urina
  • Coprograma
  • Nivelul de vitamine si minerale.

Investigatiile imagistice pot cuprinde:

  • Ecografie abdominala
  • Radiolografie osoasa
  • Endoscopie digestiva superioara cu biopsie
  • Endoscopie digestiva inferioara cu biopsie
  • CT/ RMN zona abdominala.

Este important de mentionat faptul ca sindromul de malabsorbtie poate aparea la orice varsta, insa manifestarile clinice si cauzele variaza in functie de categoria varstei.

Spre exemplu, sindromul de malabsorbtie la copii poate fi determinat adesea de intolerante alimentare si infectii intestinale. In cazul adultilor, malabsorbtia intestinala este cauzata frecvent de patologii ale tractului intestinal – pancreatita cronica, insuficienta pancreatica si altele.

Tratament malabsorbtie intestinala

Abordarea terapeutica a malabsorbtiei intestinale este dictata de cauza care ii determina aparitia si solicita un efort multidisciplinar uneori:

  • Boala celiaca, malabsorbtia glucidelor/ lipidelor/ proteinelor beneficiaza de terapie nutritionala, tratamentul constand in regimul alimentar specific.
  • Fibroza chistica, boala Crohn necesita tratament etiologic.
  • Tratamentul simptomatic poate cuprinde administrarea de enzime, probiotice, antiseptice intestinale, vitamine si alte microelemente (calciu, zinc etc).

Protocolul terapeutic necesita gestionare potrivit etiologiei, manifestarilor clinice si severitatii simptomelor si include tratarea patologiei cauzatoare, corectarea proceselor de digestie si absorbtie si suplinirea deficientelor nutritionale.

  • Deficientele nutritionale pot fi corectate prin schimbari in regimul alimentar, administrarea de suplimente alimentare conform indicatiilor medicului curant si in cazuri severe si/ sau cand pacientul nu asimileaza nutrientii din alimentatie si suplimente – nutritie parentelara (prin vena, nutrientii ajung astfel direct in fluxul sangvin).
  • Ameliorarea simptomatologiei suparatoare se controleaza prin medicamente pentru diaree, dureri abdominale (la recomandarea medicului). Daca sunt prezente infectii intestinale de natura bacteriana – antibiotice. Antiinflamatoarele si imunosupresoarele sunt recomandate de medic in afectiuni precum colita ulcerativa, boala Crohn, boala celiaca.
  • Tratarea cauzei care a determinat malabsorbtia poate cuprinde de la terapii specifice la interventii chirurgicale, de la caz la caz. Sunt situatii in care daca o intoleranta alimentara este cauza malabsorbtiei, ajustarile in dieta alimentara vor tine sub control malabsorbtia intestinala. Pentru unele patologii cronice nu exista o terapie specifica, insa simptomele pot fi reduse prin adaptarea regimului alimentar si alte modificari ce tin de stilul de viata.

Sindromul de malabsorbtie este o afectiune complexa care afecteaza capacitatea organismului de a absorbi si de a utiliza in mod eficient nutrientii din alimente. Din diverse cauze, patologii intestinale, infectii sau deficiente enzimatice, si cu manifestari diverse (diaree, flatulenta, pierdere in greutate), malabsorbtia intestinala are un impact semnificativ asupra sanatatii si calitatii vietii pacientilor indiferent de varsta. Diagnosticul si tratamentul adecvat sunt esentiale pentru gestionarea eficienta a sindromului de malabsorbtie, contracarand agravarea simptomelor si a posibilelor complicatii medicale.

Sursa: www.medicover.ro