Lucrarea ”Le coin musical” (”Colţul muzical”) de Theodor Aman va fi scoasă la vânzare la preţul estimativ de 80.000-140.000 de euro la licitaţia de vară organizată de Artmark, pe 18 iunie, la Palatul Cesianu-Racoviţă.
Potrivit catalogului sesiunii, opera este semnată de artist şi datată 1882.
O altă lucrare cotată la o sumă ridicată este „Primăvară” („Două muze”) de Ştefan Luchian, fiind estimată la preţul de 70.000-120.000 de euro.
Între lucrările scoase la vânzare la preţuri ridicate se mai numără: „Flori de măr” de Nicolae Grigorescu, la 30.000-50.000 de euro, „Fată în interior” de Nicolae Tonitza, la 25.000-45.000 de euro, „Pădure la Barbizon” de Ioan Andreescu, la 30.000-50.000 de euro, „Port în sudul Franţei” de Arthur Segal, la 20.000-35.000 de euro, „Debarcader pe Sena” şi „Natură statică cu păpuşă, căluţ şi album de artă” de Theodor Pallady, „Vas cu trandafiri” de Gheorghe Petraşcu, „Acoperişuri la Mangalia” de Nicolae Tonitza, „Peisaj din Brăneşti” de Ion Ţuculescu şi „Peisaj la Brebu” de Ştefan Luchian, fiecare la 15.000-25.000 de euro, „Natură statică cu floarea-soarelui, călimară şi ochelari” de Theodor Pallady, la 18.000-25.000 de euro, „Gondole la Veneţia” de Gheorghe Petraşcu, „Stânjenei” („Fereastră la Balcic”) de Samuel Mutzner, „Amiază la Balcic” şi „Golf la Balcic” de Francisc Şirato, fiecare la 12.000-18.000 de euro.
Sesiunea cuprinde 170 de loturi, care sunt expuse până pe 17 iunie la Palatul Cesianu-Racoviţă.
Pe 13 iunie, Artmark organizează licitaţia „Enigma Otiliei” – o sesiune de artă decorativă şi obiecte de colecţie, inclusiv mobilier din Casa Miclescu („Giurgiuveanu”), decoraţiuni din Palatul Primăverii şi artă populară ce a aparţinut lui Ştefan Luchian. AGERPRES